Ungaria îi bagă pe români în CARANTINĂ 14 zile. Anunț OFICIAL, făcut în urmă cu puțin timp

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:
vama_nadlac
vama_nadlac

Ungaria va impune noi restricții, de miercuri, la intrarea în țară, a anunțat ministrul Gergely Gulyás, potrivit MTI. România a fost inclusă în categoria țărilor galbene, ai căror cetățeni trebuie să stea în carantină 14 zile la sosirea în Ungaria. Totuși, cei care tranzitează această țară nu vor intra în carantină. Totodată, cetățenii români pot evita carantina prin prezentarea unui test negativ, efectuat în ultimele 5 zile.

Potrivit agenției ungare de presă MTI, ministrul Gergely Gulyás a spus, în cadrul unei conferințe de presă, că Ungaria trebuie să-şi păstreze siguranţa, să împiedice introducerea virusului din străinătate.

Astfel, guvernul a decis să clasifice statele după gravitatea epidemiei de coronavirus în trei categorii – roşu, galben şi verde -, şi să limiteze în consecinţă trecerea frontierei de către persoanele care sosesc din aceste ţări, a explicat Gergely Gulyás.

"În cazul categoriei verzi nivelul de contaminare şi riscul sunt reduse, intrarea în ţară poate fi permisă. În categoria galbenă intră ţările în care situaţia este mai puţin gravă, iar în categoria roşie ţările unde situaţia este gravă”, a declarat ministrul.

Se aplică diferite reguli pentru cetăţenii ungari şi rudele acestora, respectiv pentru cetăţenii altor state. Cetăţenii ungari sosiți dintr-o ţară cu cod verde pot intra fără control. Cei sosiți dintr-o ţară cu cod galben sau roşu vor fi supuși la frontieră controlului sanitar, după care trebuie să intre în carantină pe o perioadă de 14 zile, cu excepţia celor care pot prezenta două dovezi temeinice din care rezultă că în ultimele 5 zile a efectuat 2 teste de coronavirus negative cu o diferenţă de timp de 48 de ore. Cetăţeanul ungar sosit dintr-o ţară cu cod galben poate ieşi din carantină după efectuarea primului test de coronavirus, cel venit dintr-o ţară cu cod roşu va avea nevoie de două asemenea teste cu rezultat negativ, a anunțat MTI.

Cetăţenii ţărilor cu cod galben pot intra pe teritoriul Ungariei în condiţii identice cu cele ale cetăţenilor maghiari, în schimb nu pot intra în Ungaria cei sosiţi din ţări cu cod roşu, a precizat Gulyás.

Carantină Ungaria: cine e scutit

 

Traficul de tranzit şi transportul de mărfuri, precum și deplasările oficiale, fac excepţie de la aceste reguli.

Din categoria galbenă fac parte Bulgaria, Portugalia, România şi Suedia, iar din afara UE, Regatul Unit, Norvegia, Rusia, Serbia, Japonia, China şi Statele Unite. În categoria roşie au fost incluse următoarele ţări europene: Albania, Bosnia-Herţegovina, Belarus, Kosovo, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru şi Ucraina. Tot pe lista roşie au fost trecute ţările din Asia, Africa şi America de Sud, cu excepţiile enumerate mai sus.

"Guvernul va reevalua lista ţărilor în fiecare miercuri, în caz de nevoie numărul ţărilor incluse în categoriile galben şi roşu poate creşte. Dacă însă situaţia se înrăutăţeşte dramatic într-o ţară, se vor lua măsuri imediat”, a mai spus ministrul, potrivit Mediafax.

Și UDMR a avertizat pe Facebook despre restricțiile impuse de Ungaria. „Atenție! De miercuri, Ungaria va limita și intrarea cetățenilor români: așteptăm carantină dacă nu putem afișa două teste coronavirus negative cu 5 zile mai devreme”, au scris reprezentanții Uniunii pe rețeaua de socializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel