Un protestatar s-a AUTODENUNȚAT. "În atenția doamnei Carmen Dan"

Dorin Dobrincu, un român care a participat la un mitig anti-PSD a postat pe pagina sa de facebook un autodenunț. Mai concret, este vorba de o scrisoare deschisă adresată ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.

"În atenția doamnei Carmen Dan, ministru al Afacerilor Interne

AUTODENUNȚ

Doamnă Ministru,

Am înțeles că vreți să derulați o anchetă împotriva celor care au participat la protestul antiDragnea-PSD de la Iași, în ziua de 9 mai 2019.

Din capul locului mărturisesc că am fost acolo, alături de mii și mii de oameni. Liviu Dragnea, președintele partidului dvs., ne-a numit „derbedei”, la fel cum Ion Iliescu i-a numit „golani” pe protestatarii din 1990, iar Nicolae Ceaușescu i-a numit „huligani” pe protestatarii din decembrie 1989.

Am avut asupra mea manifeste, o vuvuzea (cumpărată de la un comerciant de pe Pietonalul Ștefan cel Mare), un banner (expus de la înălțime împreună cu alții) și disponibilitatea de a sta multe ore pe domeniul public al orașului nostru, mai precis în zona Ștefan cel Mare-Restaurantul Select-parcarea Hotelului Unirea.

Nu regret că am participat la protestul de la Iași. Dimpotrivă, voi repeta acțiunea ori de câte ori va fi nevoie, pentru a-mi exprima dezacordul față de cei care se comportă de parcă ar fi stăpânii României, nu administratori temporari, față de cei care au discurs antieuropean, față de cei care vând vorbe goale, iar nu în ultimul rând față de cei care se cred îndreptățiți să-i umilească pe moldoveni la ei acasă.

O regulă esențială a democrației presupune să accepți să fii contestat. Poate după doi ani și jumătate de guvernare ar fi cazul să o învățați și dvs.

Asumat,
Dorin Dobrincu", a scris Dorin Dobrincu pe pagina de facebook.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.24