Un POLIȚIST a condus zece ani FĂRĂ permis

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Şeful IPJ Giurgiu, Cătălin Georgescu, a declarat că un poliţist care a lucrat la Bolintin Vale a condus zece ani fără permis, colegii lui s-au sesizat din oficiu în 2014, a intrat în cercetarea prealabilă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale iar doi ani mai târziu a plecat din sistem.

'În urma unor apariţii în mass-media potrivit cărora un fost poliţist care a lucrat la Bolintin Vale a condus fără permis, pot să spun că acesta a condus aproximativ zece ani fără permis iar în decembrie 2014 a fost prins de colegii lui, care s-au sesizat din oficiu. El a intrat în cercetare prealabilă, rechizitoriul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale iar doi ani mai târziu, în 2016, a plecat din sistem', a precizat şeful IPJ Giurgiu.

El spune că fostul poliţist lucrase mai întâi în Bucureşti, după care a ajuns la Bolintin. După ce a fost cercetat pentru conducere fără permis, acesta a primit o condamnare de un an şi trei luni de închisoare cu suspendare iar acum şi-a schimbat domeniul de activitate şi, din spusele unor localnici, este comerciant la Bolintin iar între timp şi-ar fi luat şi permis de conducere.

Atenţia mass-media s-a îndreptat în ultima perioadă către localitatea Bolintin Vale după ce s-a descoperit faptul că mai multe persoane din localitate ar fi obţinut premise de conducere contra unor sume de bani.

Permise obținute cu mită



Serviciul de premise auto se află în subordinea Instituţiei Prefectului judeţului Giurgiu iar în urmă cu un şi jumătate fostul şef al serviciului a intrat în atenţia DNA, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Mihail Predescu, la data faptelor ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisar şef şi şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, pentru luare de mită în formă continuată şi două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată.

'În perioada 5 noiembrie 2015 - 14 decembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail (...) a acceptat promisiuni de bani sau de alte foloase de la un instructor auto (martor în cauză), astfel încât să faciliteze promovarea probei practice a examenului auto pentru cinci persoane şi a intervenit sau a lăsat să se înţeleagă că va interveni în acest scop la poliţiştii examinatori din subordine', se arată într-un comunicat al DNA emis la data cercetărilor, în 2017. Acesta a fost plasat sub control judiciar. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel