Un avion s-a prăbuşit la câteva secunde după decolare, pe un câmp din apropierea pistei
Un avion de dimensiuni medii s-a prăbuşit la câteva secunde după decolare, marţi, la periferia oraşului american Houston, în statul Texas, iar două dintre cele 21 de persoane aflate la bord au fost rănite, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie.
Accidentul aerian a avut loc pe Aeroportul executiv din Houston, conform postului ABC13.
Un avion de tip McDonnell Douglas MD-87, care urma să zboare spre Boston, s-a prăbuşit la câteva secunde după decolare, pe un câmp din apropierea pistei.
Aeronava a luat foc, dar cele 21 de persoane aflate la bord, 18 pasageri şi trei membri ai echipajului, au reuşit să iasă. Două persoane au fost rănite şi sunt spitalizate.
La locul accidentului au intervenit numeroase echipaje medicale şi de pompieri.
Autorităţile americane au confirmat că toate persoanele aflate la bord au supravieţuit şi anchetează circumstanţele producerii accidentului, informează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
S-a aflat cauza căderii de electricitate din Spania: "Au fost două evenimente importante"
Bogdan Bolojan /
29 apr 2025, 22:25
Luni, 28 aprilie, Peninsula Iberică s-a confruntat cu o întrerupere de curent de proporții, ce a afectat milioane de cetățeni din Spania și Portugalia. Primele explicații oficiale au fost făcute publice de operatorul rețelei de transport al energiei electrice din Spania, Red Eléctrica de España (REE), care a confirmat că prăbușirea sistemului a avut la bază o combinație de factori tehnici, în special o cădere bruscă a producției de energie solară, ceea ce a dus la o reacție în lanț în rețea.