UE are în vedere noi măsuri pentru a reduce preţul gazelor

Gabriel Nuță-Stoica / 22 sep 2022, 10:20

Comisia Europeană intenţionează să anunţe noi măsuri pentru a contracara o criză energetică fără precedent prin reducerea fluctuaţiilor extreme de pe piaţă, creşterea lichidităţii şi reducerea preţului gazelor naturale, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar.

Executivul comunitar intenţionează să dea publicităţii în data de 28 septembrie un document în care va detalia noi paşi destinaţi să reducă volatilitatea şi să crească volumul tranzacţiilor pe pieţele de energie, în condiţiile în care explozia preţurilor a dus la majorarea apelurilor în marjă, precum şi măsuri pe care blocul comunitar ar putea să le ia pentru a reduce preţul carburanţilor.

Cu toate acestea, chiar dacă unele state membre UE cer plafonarea preţului gazelor naturale, sursele citate de Bloomberg susţin că Executivul comunitar nu are de gând să propună noi reglementări în acest sens săptămâna viitoare, transmite Agerpres.

Noile măsuri se vor adăuga pachetului propus anterior, care include o taxă pe profiturile excesive, un plafon pentru veniturile producătorilor de electricitate care nu utilizează gaze naturale şi o ţintă obligatorie de reducere a consumului de electricitate.

Criza energetică, subiect principal la reuniunea informală a liderilor UE care va avea loc la Praga

 

Potrivit Bloomberg, noul document, cunoscut în jargonul UE sub denumirea de "comunicare", ar da guvernelor statelor membre asigurări cu privire la noi măsuri care ar urma să vină de la Bruxelles, în contextul în care miniştrii europeni ai Energiei speră să ajungă la un acord cu privire la planul iniţial cu prilejul reuniunii din data de 30 septembrie. În mod normal, un plan de acţiune este urmat de propuneri detaliate care au nevoie de aprobarea statelor membre.

Criza energetică va fi un subiect cheie la reuniunea informală a liderilor UE care va avea loc la Praga în data de 7 octombrie precum şi la summitul trimestrial programat în perioada 20-21 octombrie la Bruxelles.

Un plan pentru preţul gazelor naturale ar urma să fie discutat la aceste reuniuni, după ce mai mult de jumătate dintre ţările membre au cerut o astfel de măsură la reuniunea miniştrilor Energiei care a avut loc la începutul lunii septembrie. Însă cei care sprijină o astfel de idee au opinii diferite cu privire la modul în care ar putea fi implementată. Italia este pentru plafonarea tranzacţiilor fizice şi financiare la toate hub-urile de gaze din UE, în timp ce Grecia susţine plafonarea la hub-ul Title Transfer Facility din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, iar Polonia vrea o limită de preţ pentru gazele importate de la furnizori, inclusiv din Rusia. În replică, ţările care se opun ideii unui plafon de preţ susţin că o astfel de măsură ar încuraja consumul de gaze într-un moment în care Uniunea Europeană vrea să reducă utilizarea combustibililor fosili.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0