Turismul din Italia, PIERDERI de 80% în 2020. Pe ce mizează autorităţile pentru relansare

Nicoleta Baciu / 29 mai 2020, 19:57 Salveaza PDF Comentarii

Pandemia COVID-19 a afectat drastic industria turistică din Italia. Astfel, în acest an, veniturile în turism vor scădea cu 80% față de anul trecut, a declarat Vittorio Messina, președintele asociației naționale a industriei turistice Assoturismo Confesercenti.

 

 

Conform datelor oficiale, în Italia au fost înregistrate peste 230 de mii de cazuri de infecție cu un noul coronavirus, aproape 145 de mii de pacienți s-au recuperat, iar numărul victimelor este de 32 955.

"Carantina a blocat industria noastră, care are o importanță strategică pentru economia națională. Este suficient să spunem că în Italia turismul creează aproximativ 15% din PIB, iar aproximativ 4 milioane de oameni lucrează în acest domeniu.  Acum ne confruntăm cu o situație paradoxală: suntem pregătiți să primim zeci de mii de turiști, dar nu există comenzi, iar unităţile hoteliere sunt inactive ", a spus el.

Potrivit lui Messina, în luna mai, turismul a primit o lovitură severă, deoarece în această perioadă sunt sărbătorilor de primăvară, Paștele, dar și sărbătorile naţionale. "Pentru noi, această perioadă are o importanță deosebită. Este nu doar începutul oficial al sezonului turistic, dar şi cea mai importantă etapă pentru antreprenori. De data aceasta, în luna mai s-au înregistrat pierderi de 9 miliarde de euro“, a mai subliniat el.

Șeful asociației a menționat că de fapt coronavirusul a oprit viața întregii țări, blocând multe domenii ale economiei. "Cu toate acestea, consecințele pandemiei pentru turism sunt cu adevărat catastrofale. De fapt, începând cu 10 martie, când au fost introduse măsuri de carantină în toată Italia, am  încercat să întreţinem afacerile.  Și în prezent, industria noastră nu şi-a revenit. Multe întreprinderi, inclusiv hoteluri și restaurante, sunt încă închise. Este de remarcat faptul că hotelurile din Roma și din alte oraşe, altădată pline, acum sunt pustii, a mai adăugat Messina.

 

Singura soluţie de relansare este turismul intern 

 

Messina crede că singura cale de ieșire în această situație poate fi susţinerea turismului intern. "Recent, premierul Giuseppe Conte a vorbit în parlament că italienii ar trebui să-și petreacă, în acest an, vacanța acasă.  Guvernul a oferit chiar bonusuri pentru cetățeni, acoperind  o parte din costurile vacanței. Într-adevăr, turismul intern este singura posibilitate reală pe care o avem în momentul actual de incertitudine", a completat acesta.

"Așteptăm cu nerăbdare sezonul de vară. Majoritatea colegilor mei vor deschide structurile la sfârșitul lunii iunie, în speranța sosirii oaspeților în lunile iulie şi august. Dar nu trebuie să uităm că pandemia a afectat aproape toată lumea. Astăzi, puțini din italieni se gândesc la vacanţe. Cel mai probabil vor alege excursii scurte la mare, poate doar pentru un weekend ”, a mai explicat președintele asociaţiei.

Cu toate acestea, în opinia sa, turismul intern încă nu este în măsură să compenseze pierderile suferite. Pentru a-și reveni, este necesară sosirea turiștilor străini, pentru care Italia a fost întotdeauna una dintre cele mai atractive țări din lume.

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.22
YesMy