Turcia a încălcat spaţiul aerian al Greciei de 760 de ori în luna iunie, acuză Atena

Loredana Iriciuc / 02 iul 2022, 16:37

Avioanele de luptă şi dronele Turciei au pătruns ilegal de 760 de ori luna trecută în spaţiul aerian al Greciei, a anunţat sâmbătă Statul Major al armatei elene, transmite dpa.

În nouă rânduri, avioanele turce au zburat deasupra insulelor elene, iar în 17 rânduri au simulat atacuri sau angajări în lupte aeriene de la mică distanţă.

De la începutul anului şi până în prezent, autorităţile elene au înregistrat aproape 4.000 de astfel de încălcări ale suveranităţii ţării, scrie Agerpres.

Uniunea Europeană - din care Grecia face parte, spre deosebire de Turcia - a condamnat în repetate rânduri aceste incidente.

 

Recep Tayyip Erdogan: Este „imposibil” să se întâlnească cu prim-ministrul Greciei

 

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a susținut că este „imposibil” să se întâlnească cu prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, dacă acesta „nu își bagă mințile în cap”, relatează presa turcă, vineri, în condițiile unor tensiuni reînnoite între cei doi vecini membri NATO.

Tensiunile dintre Grecia și Turcia, constante pe parcursul ultimilor trei ani, au fost reînnoite în ultima perioadă – cele două guverne se ceartă pe tema insulelor din Marea Egee, granițelor maritime, resurselor de hidrocarburi din Marea Mediterană și Ciprului.

Anterior, Erdogan a spus că Mitsotakis „nu mai există pentru el”, după ce premierul grec a făcut lobby la guvernul american pentru ca SUA să nu vândă turcilor avioane F-16. Cei doi lideri se acuză reciproc de încălcarea spațiului aerian și maritim.

„Îl las să-și bage mințile în cap. Până nu își revine, nu va fi posibil să ne întâlnim”, le-a spus Erdogan jurnaliștilor la întoarcerea de la summit-ul NATO de la Madrid.

La rândul său, Mitsotakis a spus că Grecia este deschisă dialogului cu Turcia, dar a repetat că nu se va angaja „într-un dialog al confruntărilor personale” cu Erdogan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
NoMy - smt4.1.0