Ministrul Justiției,Tudorel Toader, continuă războiul cu Grupului Statelor împotriva Corupţiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO).Toader a declarat că recomandările GRECO nu sunt obligatorii.
"Sunt recomandări. Niciodată, în limba română, în buna ei înţelegere, o recomandare nu poate fi obligatorie. Acolo este vorba de recomandări în procedura prealabilă. Noi suntem în faza în care se dezbat legile şi dânşii ne arată standardele spre care trebuie să ne îndreptăm. Nu vă imaginaţi că vine corpul de experiţi de la GRECO şi stabileşte nişte soluţii, după care Parlamentul se duce repede şi le pune în aplicare. Ei dau nişte recomandări, nişte direcţii de evoluţie a legislaţiei, după care vor reveni să vadă modul în care au fost transpuse, preluate"
"Prin urmare, a nu se înţelege că legea din România o scrie GRECO. GRECO arată standardele, direcţiile de evoluţie. Iniţial s-a spus că există un comunicat oficial, care spune: recomandările sunt obligatorii. Eu am scris la GRECO: Daţi-mi şi mie acel comunicat. Nu există. A fost o corespondenţă. Ştiu corespondenţa aceea, am stăruit la două lucruri: Daţi-mi comunicat oficial de la GRECO, nu să-mi citească regulamentul, îl ştiu şi eu, îl ştiţi şi dumneavoastră.. Ştim regulamentul şi-l respectăm”, a declarat Toader.
Raportul anual al GRECO notează că amendamentele la cele trei legi privind sistemul judiciar adoptate de Parlament României în decembrie 2017 nu conţin cele mai controversate propuneri, care au fost prezentate iniţial în vară. De asemenea, GRECO s-a arătat îngrijorată de impactul potenţial al legilor, inclusiv pentru structura de personal a instanţelor şi a parchetelor.
Și GRECO solicita României să renunţe la ideea creării unei secţii speciale pentru anchetarea infracţiunilor din sistemul judiciar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
A condus sute de kilometri cu mama moartă în mașină. Descoperire incredibilă pe Autostrada Soarelui, în urma unui accident
Bogdan Bolojan /
07 noi 2025, 14:41
O descoperire șocantă a avut loc vineri dimineață, 7 noiembrie 2025, pe Autostrada A2 București-Cernavodă, în urma unui accident rutier aparent banal. Polițiștii și medicii sosiți la fața locului au constatat că una dintre persoanele aflate în autoturism, o femeie în vârstă de 83 de ani, nu mai era în viață de mai bine de șase ore înainte de momentul impactului. Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Călărași, întrucât circumstanțele în care s-a produs tragedia ridică numeroase semne de întrebare.