Transportatorii ar fi oferit TESTE FALSE covid pentru românii care pleacă în străinătate. Percheziții de amploare

Andreea Cosma / 12 apr 2021, 13:28 Salveaza PDF Comentarii
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Poliţiştii giurgiuveni au efectuat, luni, cinci percheziţii la societăţi de transport internaţional care au pus la dispoziţia călătorilor certificate false de efectuare a testării COVID-19 şi care indicau că aceştia nu sunt infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

 

"În dimineaţa zilei de 12 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Giurgiu, cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Vlad Ţepeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară la sediile şi punctele de lucru a trei societăţi comerciale ce au ca obiect de activitate transportul internaţional de persoane prin curse regulate, într-un dosar penal privind eliberarea şi folosirea de teste COVID-19 falsificate", se arată într-un comunicat de presă emis luni de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Giurgiu.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, mai menţionează sursa citată. 

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy