Traian Băsescu: „Dragi decidenți, habar nu aveţi! Amânaţi pentru 15 iunie ridicarea restricţiilor“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Sursa foto: captură Realitatea Plus
Sursa foto: captură Realitatea Plus

Traian Băsescu, fostul șef al statului, transmite un mesaj decidenților statului român în care, cu titlul de recomandare, le spune să prelungească cu încă o lună starea de urgență și să nu relaxeze măsurile începând cu 15 mai.

Europarlamentarul Traian Băsescu atrage atenția că ar putea urma un al doilea val pandemic, care ar putea fi chiar mai puternic decât primul.

„Dragi decidenţi,
Vă pregătiţi să faceţi o mare eroare !
15 Mai este prea devreme să relaxaţi măsurile de izolare pentru că s-au făcut prea puţine teste.
De aceea habar nu aveţi despre imaginea reală a infecţiei în structura populaţiei. Vă reamintesc recomandarea OMS: „testaţi, testaţi, testaţi”., iar voi nu aţi făcut-o din motive greu de explicat.

Dacă în aceste condiţii veţi diminua restricţiile şi izolarea pe 15 Mai, valul doi al pandemiei ar putea fi foarte puternic.
Amânaţi pentru 15 Iunie ridicarea restricţiilor şi implicit a stării de urgenţă. Eventual modelaţi unele măsuri prin următorul decret ( Ex: măriţi la 3 ore timpul pensionarilor şi mutaţi intervalul mai devreme- este deja foarte cald la orele amiezii). Lăsaţi timpul necesar pentru ca asimtomaticii să-şi consume singuri boala“, scrie fostul președinte al României pe pagina de Facebook.

Nu redeschideţi şcolile până pe 15 Iunie

 

Băsescu atarge atenția și asupra faptului că ritmul de testare în România este încă foarte redus.

„Creşteţi masiv numărul de testări zilnice pentru a le da o şansă celor netestaţi, dintre care unii mor sufocaţi în casele lor, fără nici un fel de asistenţă medicală. Dispuneţi reluarea activităţilor economice, dar cu respectarea normelor de siguranţă sanitară. În acest sens Direcţiile Sanitare vor da un aviz pentru orice activitate economică ce urmează a se relua/desfăşura în spaţiu închis.

Nu este necesar aviz DSP pentru activităţile economice în aer liber, pe şantiere de construcţii.
Nu redeschideţi şcolile până pe 15 Iunie.
Nu reluaţi zborurile dinspre şi către destinaţii care au fost focare ale infecţiei cu SARS-COV-2.
Întăriţi măsurile de carantină.
Şi încă odată, măriţi numărul de testări la 10 – 15 mii pe zi“, notează Băsescu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel