Traian Băsescu, prima reacţie după ce fiica sa a fost condamnată la închisoare

traian_basescu_captura_06_12_2020
Traian Băsescu, la spital în stare gravă. Ioana Băsescu a postat o poză în alb-negru cu tatăl său
Fostul preşedinte Traian Băsescu a avut o primă reacție publică după ce fiica lui, Ioana Băsescu, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare. 

„Încă n-am văzut om condamnat la 5 ani de închisoare, pentru că a instigat, fără să primească vreun ban, fără să fi luat ceva.  

În schimb, am văzut foarte mulţi care au furat milioane şi care sunt bine-mersi. Nu-i atinge nimeni”, a declarat Traian Băsescu luni, într-o intervenţie la Realitatea PLUS.

Ioana Băsescu a fost condamnată la începutul lunii martie la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare. Decizia nu este definitivă.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close