Tonel Pop: „Soţia lui Dincă s-a întâlnit cu Luiza în casa groazei. Ea ştie tot”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Avocatul familiei Luizei Melencu va face o plângere penala împotriva soţiei lui Gheorghe Dincă. Tonel Pop o acuză pe femeie că i-a minţit pe procurori la audierile de săptămâna trecută, de la DIICOT. 

Apărătorul familiei Melencu a declarat, aseară, la „Sinteza Zilei” că soţia lui Gheorghe Dincă a reuşit să-i ducă pe piste false pe anchetatori deoarece ea s-ar fi aflat în casa groazei din Caracal chiar în momentul în care Luiza ar fi fost sechestrată.

„O să depun o upgradare a plângerii iniţiale contra familiei Dincă, în special a soţiei lui Dincă. Ea este cheia, din punctul meu de vedere ştie tot. Am urmărit ce a declarat, ce a făcut şi, din punctul meu de vedere s-a întâlnit cu Luiza acolo.

Eu vă garantez că mint de sting toţi împreuna şi separat, nu am văzut tupeu mai mare în a minţi, mint într-un hal fără de hal. 

Într-o frază mint de trei ori sau se contrazic de trei ori. Declaraţia a durat câteva ore. Deci încep cu una, după ce li se pun întrbări vin cu o altă variantă, li se pune o întrebare încuietoare şi revin la prima, după care renunţă la celelalte două, trei şi vin cu a patra variantă", a declarat Tonel Pop la Antena 3.

Potrivit avocatului familiei Melencu, soţia lui Gheorghe Dincă „a recunsocut lucruri care în mod clar ne arată că Luiza nu a fost omorâtă atunci, a fost omorâtă când era acolo, ori după ce a plecat”.

Mai mult, Tonel Pop susţine că majoritatea probelor din dosar, dar şi unele înregistrări cu ultimele momente din viața Luizei Melencu au dispărut.

„La început au fost o serie de înregistrări. Există undeva, pe colţul unei case, în intersecţia aceea a groazei, existau trei camere de luat vederi în spic, pe un colţ de clădire, care filma absout tot ce putea fi luat: venirea Luizei, plecarea Luizei, maşina lui Dincă şi tot ce s-a întâmplat acolo. Aceste sisteme de supraveghere, înregistrările lor au fost ridicate de către aceşti poliţişti, anterior sosirii la structura centrală şi anterior sosirii în dosarul DIICOT Craiova, sunt date şi sunt şi chestiuni concrete, persoane care au văzut acele înregistrări, una din înregistrări care iarăşi a dispărut. Nu mai ştie nimeni de ea şi nici cei care au acum dosarul de la structura centrală nu au auzit de aşa ceva. Chiar mama Luizei a văzut-o în acel dosar. Au dispărut şi înregistrările în mare parte”, a mărturisit Tonel Pop, la Antena 3.

Avocatul mai acuză că procurorii n-au stiut nici de existenţa ultimului martor important care ar putea schimba radical ancheta din cazul Caracal, relatează Observator.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel