Tomac: România în Schengen, mai repede cu proces la CJUE decât prin negocieri politice

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

România va intra în Schengen mai repede în urma demersului la CJUE decât prin negocieri politice, spune europarlamentarul Eugen Tomac.

Europarlamentarul Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, s-a declarat convins, marţi, că România va intra în spaţiul Schengen mai devreme decât prin negocieri politice în urma demersului pe care l-a făcut la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva Consiliului UE.

"Avem o veste foarte bună, cererea pe care am depus-o la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva Consiliului Uniunii Europene, privind nedreptatea făcută României pe 8 decembrie, anul trecut, prin care ne-a fost îngrădit liberul acces în spaţiul Schengen, este depusă şi înregistrată oficial la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Sunt convins că vom avea un proces, sunt convins că în urma acestui proces România va intra în Schengen. (...) Eu cred că prin acest proces vom reuşi să ajungem în spaţiul Schengen mult mai devreme decât prin negocierile politice. Am văzut, pe 8 decembrie, în Consiliul JAI s-a intrat cu o propunere şi s-a ieşit din Consiliu cu două decizii. Croaţia acceptată, România şi Bulgaria, nejustificat, fără niciun argument, respinse. Deci, cred că din acest punct de vedere este foarte important să înţelegem că aici nu mai avem parte de un conflict politic şi este un conflict juridic", a afirmat Tomac, într-o conferinţă de presă la sediul PMP.

Intrarea României în Schengen nu se află pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 9 martie

 

El a adăugat că pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 9 martie nu se află extinderea spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria.

"Din păcate, se discută mult despre Schengen în această şedinţă, dar, din nefericire, nu se află pe ordinea de zi, aşa cum ne-au asigurat de nenumărate ori decidenţii noştri, extinderea spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria. Este clar că există în continuare această opoziţie nejustificată a Austriei şi nu s-au făcut progrese pe acest dosar. Prin urmare, noi vom continua acest demers în justiţie. Este esenţial ca demnitatea românilor să o putem recăpăta prin acest proces pe care l-am deschis la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva Consiliului Uniunii Europene, pentru că avem parte de un abuz de drept şi, evident, că acest conflict juridic trebuie tranşat acolo", a explicat liderul PMP.

El a precizat că va mai dura o perioadă până la judecarea propriu-zisă a cazului.

"Va dura o perioadă până când, evident, vor fi citate toate părţile. Eu, în acest proces, am calitate de reclamant neprivilegiat, deci îmi justific interesul prin faptul că-mi este afectată activitatea de deputat în Parlamentul European. În următoarea perioadă voi face toate demersurile necesare pentru ca în spatele meu, în acest proces, să vină implicat şi Parlamentul European care are calitate de reclamant privilegiat. În acest proces, pe lângă anularea acţiunii pe care o cer mai cer ceva extrem de important şi anume ca deputaţii în Parlamentul European să poată avea, începând cu această decizie, dreptul de a fi reclamanţi privilegiaţi, deci posibilitatea de a ataca orice act al Comisiei sau al Consiliului la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru că, aşa cum cunoaşteţi, deputaţii în Parlamentul European nu au drept de iniţiativă legislativă (...) Însuşi Parlamentul European a obţinut calitatea de reclamant privilegiat în relaţia cu Consiliul şi Comisia în urma unui proces la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene", a menţionat Tomac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel