THE NEW YORK TIMES: Putin crede că e pe cale să câştige

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Acesta e mesajul transmis de preşedintele Vladimir Putin. Războiul din Ucraina, aflat în a cincea lună şi fără perspective de a se încheia în viitorul previzibil, poate că e istovitor. Dar demnitarii de la Kremlin repetă întruna că Rusia, fiind acum în avantaj în estul Ucrainei, îşi va atinge toate obiectivele.

Ar putea părea greu de crezut. În definitiv, Rusia a fost forţată să se retragă de lângă Kiev, a trecut prin mai multe înfrângeri militare, se confruntă cu sancţiuni de o amploare nemaivăzută şi e supusă unui cor de condamnări internaţionale. A numi succes o asemenea înşiruire de dificultăţi şi eşecuri flagrante înseamnă să stârneşti acuzaţii de propagandă, ipocrizie, ba chiar şi autoamăgire.

Dar e ceea ce Kremlinul pare să creadă. Urmăresc îndeaproape de peste două decenii cuvintele, comportamentul şi deciziile lui Putin, drept pentru care mi-am format un tablou cuprinzător al calculelor lui. Pe baza retoricii publice, măsurilor adoptate şi a conversaţiilor informale cu iniţiaţi ai sistemului, am reuşit să determin - pe cât posibil - conturul actualului mod de gândire de la Kremlin. Ce este foarte clar e că la sfârşitul lui mai Kremlinul a ajuns să fie convins fără rezerve că, pe termen lung, va câştiga acest conflict. Iar Putin, în contrast cu primele luni haotice, are acum un plan limpede.

Compusă din trei dimensiuni principale, această strategie aduce cu păpuşile ruseşti. Fiecare aspect se potriveşte în interiorul următorului, iar toate la un loc echivalează cu un plan grandios care merge mult mai departe de Ucraina, deşi este centrat pe ea. Poate părea extrem de fantezist, şi cu siguranţă denotă cât de separat de realitate - dacă nu mai rău - este Putin. Dar este important ca Occidentul, a cărui reacţie a şovăit între confruntare şi acceptare, să înţeleagă pe de-a-ntregul care sunt speranţele lui Putin, în condiţiile în care Vestul îşi reevaluează continuu rolul în apărarea Ucrainei de agresiunea rusă.

Putin crede că e pe cale să câştige

 

Cel mai mic, pragmatic şi realizabil obiectiv priveşte ambiţiile teritoriale ale Rusiei în Ucraina. Nereuşind să avanseze prea mult în teritoriul Ucrainei după primele câteva zile de război, Rusia şi-a recalibrat prompt ambiţiile, renunţând la ideea de a cuceri Kievul. Obiectivul actual, mai realist, pare a fi controlul asupra regiunilor Doneţk şi Luhansk - şi un coridor terestru către Crimeea.

În privinţa acestui obiectiv, de o importanţă geopolitică minimă pentru Kremlin, Putin pare să creadă că timpul e de partea lui. Şi e de înţeles. Susţinerea militară occidentală şi-a demonstrat deja limitele, în vreme ce SUA au semnalat că nu sunt pregătite să rişte să stârnească mânia lui Putin prin încălcarea vreunei linii roşii. Ameninţările lui mai timpurii de a utiliza arma nucleară par să fi fost luate în serios: Vestul nu va interveni direct şi nici nu va ajuta Ucraina până la punctul în care acel ajutor poate duce la înfrângerea militară a Rusiei. Astăzi, în ciuda tuturor protestelor în sens contrar, consensul occidental e că Ucraina nu va fi în măsură să-şi recupereze teritoriile ocupate de ruşi. Kremlinul pare să creadă că Vestul va abandona complet această idee mai devreme sau mai târziu. Estul Ucrainei va fi atunci efectiv sub controlul Rusiei.

Următorul obiectiv pare a fi forţarea Kievului să capituleze. Aici nu e vorba de teritoriile deja ocupate, e vorba de viitorul teritoriului care-i va rămâne Ucrainei - un lucru cu o relevanţă geopolitică mult mai mare. Practic vorbind, capitularea ar presupune ca Ucraina să accepte acele condiţii ruseşti care pot fi rezumate prin formula "dez-ucrainizare" şi "rusificare". Acestea ar cuprinde incriminarea cinstirii eroilor naţionali, redenumirea străzilor, rescrierea manualelor de istorie şi garantarea unei poziţii dominante a minorităţii ruse în sfera educaţiei şi a culturii. Mai pe scurt, obiectivul ar fi privarea Ucrainei de dreptul de a-şi construi propria naţiune. Guvernul ar fi înlocuit, elitele epurate şi cooperarea cu Occidentul golită de conţinut.

Acest al doilea obiectiv pare, evident, fantastic. Însă Putin pare să-l considere inevitabil, chiar dacă ar necesita mai mult timp. Într-unul sau doi ani, punct în care Kremlinul se aşteaptă ca Ucraina să fie epuizată de război, incapabilă să funcţioneze normal şi profund demoralizată, condiţiile vor deveni optime pentru o capitulare. Calculele Kremlinului par să afirme că în acel stadiu elita se va scinda şi o opoziţie pacifistă se va coagula pentru a răsturna guvernul lui Zelenski, căutând să pună capăt războiului. Nu va mai fi nevoie ca Rusia să cucerească Kievul cu armele; va capitula din proprie iniţiativă. Aparent, Putin nu vede nimic care ar putea împiedica această evoluţie.

Teritoriul Ucrainei a devenit o ţintă, alături de confruntarea cu NATO

 

Se discută mult despre ce este cu adevărat mai important pentru Putin în acest război: să oprească extinderea NATO în pragul Rusiei sau să-şi satisfacă ambiţia imperială de a anexa la Rusia măcar o parte din teritoriul Ucrainei. Însă aceste două chestiuni sunt întreţesute. În timp ce Ucraina se apropia de NATO şi conflictul din Donbas persista într-un blocaj, Putin devenea tot mai obsedat de Ucraina. Teritoriul pe care el îl vede ca aparţinând Rusiei prin dreptul istoric era adus sub pulpana celui mai rău inamic al Moscovei. Drept urmare, teritoriul Ucrainei a devenit o ţintă, alături de confruntarea cu NATO - dar nu în locul ei, cum cred mulţi.

Ceea ce ne aduce la al treilea obiectiv strategic al lui Putin în războiul cu Ucraina şi cel mai important dintre toate: construcţia unei noi ordini mondiale.

Suntem obişnuiţi să credem că Putin vede Occidentul ca pe o forţă ostilă care urmăreşte să distrugă Rusia. Dar eu cred că Putin vede Occidentul ca două entităţi distincte: există "Vestul rău", reprezentat de elitele politice tradiţionale care conduc ţările occidentale. Putin pare să le perceapă ca pe nişte sclavi cu ochelari de cal ai propriului electorat, neglijând interesele naţionale autentice şi incapabile de gândire strategică. Apoi mai există "Vestul bun", reprezentat de europenii şi americanii de rând, care, crede el, vor să aibă relaţii normale cu Rusia, şi de companiile dornice să profite de pe urma cooperării strânse cu firmele din Rusia.

Pariul lui Putin

 

Putin pare să gândească că Vestul rău e în declin şi condamnat să piară, pe când Vestul bun începe treptat să conteste statu-quo-ul, în frunte cu o serie de lideri naţionalişti precum Viktor Orban în Ungaria, Marine Le Pen în Franţa, ba până şi Donald Trump în SUA, gata s-o rupă cu vechea ordine şi să făurească una nouă. Putin crede că războiul contra Ucrainei şi toate consecinţele lui, cum ar fi inflaţia ridicată şi explozia preţurilor energiei, vor încuraja Vestul bun şi vor ajuta populaţia să se ridice contra establishment-ului politic tradiţional.

Pariul lui Putin pare a fi acela că schimbările politice fundamentale din statele occidentale vor aduce în timp un nou Vest, transformat şi prietenos. Rusia va putea atunci să revină la revendicările ei de securitate formulate în ultimatumul adresat în decembrie Washingtonului şi NATO. Poate să pară un vis vecin cu imposibilul. Ceea ce nu înseamnă că Putin nu se aşteaptă ca el să se materializeze.

Există şi unele veşti bune. Însuşi faptul că el consideră planul a fi unul realist ar trebui să împiedice, pe termen scurt, o escaladare nucleară. Însă vestea proastă e că mai devreme sau mai târziu Putin va fi nevoit să se confrunte cu realitatea. Şi în acel moment, când îşi va vedea planurile dejucate şi dezamăgirea îi va fi la apogeu, probabil atunci va fi Putin cel mai periculos. Dacă Occidentul vrea să evite o ciocnire catastrofală, el trebuie să înţeleagă cu adevărat cu ce se confruntă în privinţa lui Putin, titrează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel