Ce i-a spus Trump Giorgiei Meloni. A făcut-o să zâmbească: "Am voie să spun asta?" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Președintele american Donald Trump a atras din nou atenția printr-o serie de remarci inedite făcute în timpul summitului privind situația din Gaza, desfășurat luni în Egipt. În cadrul evenimentului la care au participat aproximativ 30 de lideri internaționali, șeful Casei Albe a lăudat în public aspectul fizic al premierului italian Giorgia Meloni, singura femeie prezentă între demnitari, potrivit agenției AFP.

„Nu am voie să spun asta, pentru că în mod normal este sfârşitul carierei tale dacă o spui, dar este o tânără femeie frumoasă”, a declarat Donald Trump, care a coprezidat conferința internațională dedicată crizei din Fâșia Gaza.În fotografia de familie realizată la finalul reuniunii, Giorgia Meloni s-a remarcat ca fiind singura femeie între șefii de stat și de guvern prezenți.

Acest detaliu pare să fi inspirat și comentariul președintelui american, care, privind către premierul italian, a adăugat: „Îmi asum riscul. Unde este? Vă deranjează dacă spun că sunteţi frumoasă? Pentru că este adevărat”.

Trump, în vârstă de 79 de ani, și-a continuat discursul cu o serie de aprecieri legate de cariera politică a Giorgiei Meloni: „Este foarte respectată în Italia. Este o politiciană de mare succes.”

Reacția premierului italian

Așezată chiar în spatele liderului american, Giorgia Meloni s-a limitat la un zâmbet discret, fără a face alte comentarii. Momentul a fost surprins de camere și a devenit rapid subiect de discuție în presa internațională.

AFP amintește că președintele american este cunoscut pentru remarcile sale adesea considerate misogine sau nepotrivite, uneori chiar vulgare, însă acestea nu i-au afectat până acum parcursul politic. Episodul de la summitul din Egipt se înscrie astfel în linia comportamentului nonconformist cu care Donald Trump și-a obișnuit deja atât susținătorii, cât și criticii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel