TAROM, bază aeriană la Sibiu

Vlad Manolache |
Data actualizării: | Data publicării:

TAROM va deschide o bază aeriană la Sibiu pentru dezvoltarea traficului spre vestul Europei.

 TAROM ar putea deschide o bază aeriană la Sibiu, oraş de unde se pot extinde noi rute, a declarat, miercuri, directorul companiei, Werner Wolff. 

"Dacă dezvoltăm traficul aerian local din fiecare oraş, cum este acum Sibiul, sau că este Timişoara, Cluj, înspre vestul Europei, atunci cred că este necesar să ne facem şi câte o bază", a spus Wolff, într-o conferinţă de presă.

"Avem două variante de lucru"

Potrivit acestuia, TAROM va fi mult mai prezent în ţară, pe aeroporturile locale. 
"Avem două variante de lucru: o dată tot ce zboară înspre Bucureşti, ca să zburăm dinspre Bucureşti înspre zona de vest, sau plecăm şi din zona locală şi facem direct legătură", a precizat el.

"Există chiar mai mult"

De asemenea, Wolff a subliniat că sunt multe investiţii germane care promovează Sibiul într-un loc de top în industria automotive, la fel şi în cazul Timişoarei, de aceea, datorită potenţialului, operatorul aerian naţional a făcut legătura între cele două oraşe şi Stuttgart, conform Agerpres.

"Există chiar mai mult. Noi avem acum o altă strategie de a dezvolta fiecare aeroport în sine cu avioane care vor veni în plus. În acest moment avem 9 aeronave ATR care pot să zboare regional, dar nu pot să zboare internaţional, aşa cum vrem noi", a adăugat Wolff.

Operăm de 2-3 ori pe săptămână

Şeful TARAOM a mai spus că de la Sibiu se pot extinde rute, însă nu a vrut să le facă publice, dar a menţionat că există în pregătire un plan de zbor de iarnă care va conţine noutăţi.

"Da, pregătim noutăţi pentru planul de zbor de iarnă. Strategia este combinată şi anume creştem numărul de frecvenţe acolo unde operăm de 2-3 ori pe săptămână în vederea îmbunătăţirii produsului şi vom lansa şi rute noi", a detaliat Camelia Enescu, director marketing şi vânzări la TAROM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel