Tăriceanu, pus sub inculpare în dosarul mitei de 800.000 de dolari

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost pus sub inculpare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari. Procedural, procurorii anticorupţie au ajuns în etapa în care fostul prim-ministru urmează să fie trimis în judecată.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru luare de mită.

Anchetatorii notează în ordonanţă că, în cauză, există date şi probe din care rezultă că Popescu-Tăriceanu ar fi pretins şi ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă, în schimbul exercitării atribuţiilor sale în aşa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei.

Pe 13 ianuarie, Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis privind începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel