Taberele copiilor pot fi plătite cu vouchere de vacanță, iar tichetele de masă cresc la 30 de lei

Alexandra Curtache / 08 iun, 13:47
Taberele copiilor pot fi plătite cu vouchere de vacanță, iar tichetele de masă cresc la 30 de lei / Foto: Unsplash
Taberele copiilor pot fi plătite cu vouchere de vacanță, iar tichetele de masă cresc la 30 de lei / Foto: Unsplash

Voucherele de vacanţă acordate părinţilor pot fi folosite pentru plata taberelor pentru copii, au decis, deputații. De asemenea, valoarea nominală maximă a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea posibilităţii ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu vouchere de vacanţă acordate părinţilor.

„Voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele şcolare, naţionale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului”, potrivit proiectului aprobat.

Vezi și: Încep taberele ARC, ediția 2022, pentru copiii români din afara ţării

De asemenea, proiectul prevede că valoarea nominală maximă a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei, potrivit amendamentului deputaţilor Adrian Solomon, Marius Budăi, Tudor Polak, Eva Andrea Csep, Dumitru Coarnă şi grupurile parlamentare PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale.

Motivul invocat de semnatarii amendamentului a fost „pentru a compensa, măcar parţial, creşterea preţurilor”. Proiectul a fost aprobat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 238 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și șase abțineri.

Între timp, s-a dat startul și sezonului estival, iar biletele pentru trenurile către litoralul românesc sunt din ce în ce mai cumpărate.

 

CFR promite că toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă

 

Turiștii vor avea la dispoziție 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării. Din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră, CFR Călători dând startul programului estival de transport „Teenurile Soarelui”.

Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur.

Astfel, timp de trei luni, 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele orașe vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.

Vezi continuarea: S-a dat startul la vacanță: Toate trenurile duc spre Litoral, începând cu acest weekend. Care sunt tarifele pentru vara 2022

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.1.0