Suedia: Prim-ministrul Magdalena Andersson demisionează, după ce recunoaşte victoria opoziţiei de dreapta în alegeri

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Prim-ministrul suedez Magdalena Andersson a recunoscut miercuri seară înfrângerea stângii şi victoria blocului de opoziţie format din partide de dreapta şi extremă-dreapta în alegerile legislative de duminică, după numărarea aproape în totalitate a voturilor exprimate în acest scrutin foarte strâns, transmit AFP şi Reuters. 

Lidera social-democrată şi-a anunţat, într-o conferinţă de presă, demisia, care va fi înaintată oficial joi. Blocul format din trei partide de dreapta (Moderaţii, Creştin-Democraţii şi Liberalii) şi partidul de extremă-dreapta Democraţii Suediei (SD) are 'o mică majoritate, dar cu toate acestea o majoritate', a declarat Magdalena Andersson.

'Voi cere, prin urmare, mâine (joi) să fiu eliberată din atribuţiile mele de prim-ministru şi responsabilitatea pentru ce va urma va fi încredinţată preşedintelui parlamentului', a adăugat ea.

Potrivit rezultatelor cvasi-definitive după numărarea voturilor în peste 99% din secţii, blocul condus de conservatorul Ulf Kristersson va obţine 176 de mandate, faţă de 173 ale blocului de stânga al Magdalenei Andersson.

Alegerile de duminică au fost atât de strânse, încât a fost nevoie să se aştepte numărarea câtorva zeci de mii de voturi miercuri pentru validarea rezultatelor complete, potrivit Agerpres.

 

Vezi și: 

Salariul minim european a fost aprobat de europarlamentari: Toate statele UE trebuie să garanteze salarii pentru un trai decent

 

Parlamentul European a adoptat, miercuri, directiva privind salariul minim în UE, care va obliga statele membre care au salariu minim pe economie, inclusiv România, să „garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent”, propunând și o formulă de calcul legată de salariul mediu.

Europarlamentarii au adoptat directiva privind salariile minime adecvate în UE cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă și 44 abțineri. Luna aceasta este așteptat ca directiva să fie adoptată și de Consiliul UE, după care se va publica în Jurnalul Oficial al UE, iar statele membre vor avea la dispoziție maximum 2 ani pentru a o transpune în legislațiile naționale. Adoptarea este una formală, în această fază, pentru că textul a fost deja agreat în urma negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul UE.

Cel mai important, directiva prevede că stabilirea salariului minim „rămâne o prerogativă națională”, potrivit StartupCafe.ro.

Totuși, statele membre, inclusiv România „trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent, ținând seama de costul vieții și de nivelul general al salariilor”.

„Pentru evaluarea caracterului adecvat al salariilor lor minime legale existente, statele membre pot să utilizeze ca referință un coș de bunuri și servicii la prețuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut” - mai spune Parlamentul de la Strasbourg.

În cazul României, câștigul salarial lunar mediu brut, utilizat în fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, a fost de 6.095 de lei. Dacă ne luăm după procentajul propus de directiva europeană, salariul minim în România ar trebui să crească de la 2.550 de lei brut la 3.047 de lei brut.

Aceasta ar însemna o creștere a salariului net de la 1.524 de lei la 1.800 de lei net pentru angajat, iar pentru patron ar presupune o majorare a costului salarial de la 2.607 lei la 3.116 lei, pentru salariul minim.

Cele mai mari salarii minime din UE sunt în Luxemburg, Irlanda și Germania, iar cele mai mici în Bulgaria, Letonia și Estonia. În UE 21 din 27 de țări au salariu minim prevăzut de lege, iar în celelalte șase (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia) nivelurile salariilor sunt determinate prin negocieri salariale colective.

 

Citește continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel