Suedia: "Conductele Nord Stream au fost lovite de un sabotaj grav, s-au găsit urme de explozibili“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV (Sursa: captura Youtube / Forsvaret)
Foto ILUSTRATIV (Sursa: captura Youtube / Forsvaret)

"Conductele Nord Stream au fost lovite de un sabotaj grav, s-au găsit urme de explozibili pe diverse obiecte străine recuperate", este concluzia procurorului suedez Mats Ljungqvist, şeful anchetei privind exploziile la gazoductele Nord Stream 1 şi 2, din 26 septembrie, informează presa suedeză.

"În cadrul cercetărilor la locul faptei efectuate în Marea Baltică, au fost strânse numeroase obiecte recuperate, iar zona a fost analizată amănunţit. Analizele efectuate arată reziduuri de explozibil pe diverse obiecte străine descoperite. Lucrările de analiză avansată continuă, pentru a trage concluzii mai fiabile despre incident", a declarat procurorul Ljungqvist într-un comunicat de presă.

Suedia: "Conductele Nord Stream au fost lovite de un sabotaj grav, s-au găsit urme de explozibili“

 

"Cooperarea dintre autorităţile suedeze şi cele din alte ţări este excelentă. Pentru continuarea anchetei preliminare şi a diferitelor colaborări în derulare, este important să putem lucra în linişte", a adăugat procurorul suedez.

Potrivit lui Ljungqvist, ancheta preliminară este foarte complexă şi extinsă şi nu este încă clar dacă cineva va fi acuzat de o infracţiune.

Este "foarte important să se stabilească cine s-a aflat în spatele exploziilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentând rezultatele anchetei suedeze, potrivit ANSA.

Vezi si: Rusia susţine că marina militară britanică a avariat gazoductele Nord Stream

 

Rusia susţine că marina militară britanică a avariat gazoductele Nord Stream 1 și 2.

Ministerul rus al apărării a afirmat sâmbătă că exploziile care au avariat în septembrie gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică au fost provocate de membri ai unei unităţi a marinei militare britanice, transmite Reuters.

Ministerul nu a prezentat nicio dovadă în sprijinul acuzaţiilor împotriva Regatului Unit, dar a precizat că britanicii au participat la "planificarea, pregătirea şi implementarea atacului terorist".

Într-un mesaj pe Twitter preluat de AFP, aceeaşi sursă a susţinut că atacul cu drone de sâmbătă dimineaţa de la Sevastopol împotriva marinei militare ruse a fost pregătit de personalul militar al celui de-al 73-lea centru ucrainean de operaţiuni maritime speciale şi efectuat de specialişti britanici cu baza la Oceakov, în regiunea ucraineană Mikolaiv.

Potrivit Moscovei, navele atacate participau la protecţia convoaielor de nave cu care se exportă cereale din Ucraina. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel