SUA. Nou RECORD de infectări: Peste 65.000 de teste pozitive în 24 de ore

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Statele Unite au înregistrat joi un nou record de număr de contaminări cu coronavirusul în 24 de ore, cu peste 65.000 de cazuri suplimentare recenzate într-o zi, potrivit datelor prezentate la orele 20.30 (vineri, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, scrie AFP, citat de Agerpres. 

Numărul total de cazuri înregistrate în ţară de la începutul pandemiei este în prezent de peste 3,11 milioane. Precedentul record data de marţi, cu peste 60.200 de noi cazuri într-o zi.

Îngrijorarea în faţa coronavirusului este tot mai mare în Statele Unite, care cunosc de câteva săptămâni o explozie a numărului de contaminări în sudul şi vestul ţării, de departe cea mai afectată din lume în valoare absolută.

Experţii se tem că şi curba deceselor va cunoaşte rapid aceeaşi traiectorie. În 24 de ore, 1.000 de persoane au decedat din cauza COVID-19 pe teritoriul american, un total de 133.195 de victime.

"Ne aflăm într-o situaţie foarte dificilă", a declarat joi directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA, Anthony Fauci.

Redeschiderea ţării a avut loc "sărind peste toate etapele recomandate", a criticat el într-o teleconferinţă organizată de media The Hill. "Nu este modul corect de a proceda. Avem nevoie să regândim asta şi să o facem diferit", a insistat el.

"Cred că statele trebuie să ia o pauză în procesul lor de ridicare a restricţiilor", a mai spus cel mai înalt expert în boli infecţioase al administraţiei americane. Dar a nuanţat: "Nu cred că trebuie să ne întoarcem la o închidere completă".

Donald Trump a minimalizat din nou recordurile cotidiene. "Pentru a suta oară, motivul pentru care avem atâtea cazuri, în comparaţie cu alte ţări care nu sunt mai bine ca noi, este că noi facem mai multe teste şi mai bine", a scris el pe Twitter joi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel