Un studiu realizat în Puerto Rico de către Colegiul Chimiștilor a descoperit că muzica unor artiști ca Bad Bunny activează în creier anumiți neurotransmițători precum dopamina, serotonina și oxitocina. Aceștia generează plăcere, bunăstare, euforie și un puternic sentiment de comunitate pentru participanții la studiu.
Idea studiului a plecat de la fenomenul cultural pe care îl reprezintă Bad Bunny, care va face un turneu în Puerto Rico care va cuprinde 30 de spectacole.
Conform specialiștilor de la Colegiul Chimiștilor, analiza a fost realizată din perspectiva chimiei creierului, care explică de ce mii de oameni se simt atât de conectați emoțional la acest tip de experiențe, și nu a show-ului.
Colegiul, pe lângă studiu, și-a arătat interesul de a promova importanța chimiei în viața omului, dorind să demonstreze existența acesteia în ritmul muzicii, în corp, în energie și în chiar transformarea unei țări.
Analiza făcută de Colegiul Chimiștilor va fi o parte centrală a discuțiilor de la Congresul PRCHEM 2025, care va avea loc în Puerto Rico, în perioada 30 iulie - 2 august, și va fi cel mai important eveniment științific din Caraibe, care va reuni experți în sănătate, mediu, produse farmaceutice, educație și inteligență artificială, anunță swissinfo.ch.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News