Un nou studiu, publicat în revista Heart, a firmă că persoanele care consumă marijuana au un risc dublu de deces din cauza bolilor de inimă. Datele medicale care au stat la baza studiului au fost colectate de la 200 de milioane de persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 59 de ani.
În comparație cu persoanele care nu consuma, utilizatorii de canabis au avut un risc cu 29% mai mare de atacuri de cord și cu 20% mai mare de accident vascular cerebral. În lume, principala cauză de deces sunt bolile cardiovasculare.
La studiu s-au utilizat și analizat informații medicale din studii observaționale ample efectuate în Australia, Egipt, Canada, Franța, Suedia și Statele Unite între anii 2016 și 2023, anunță cnnespanol.com.
Fumatul de tutun este o cauză bine cunoscută care stă la baza bolilor de inimă pentru că substanțele chimice din tutun deteriorează vasele de sânge și cresc coagularea. Nu este deloc surprinzător că fumatul, vapatul sau dabbing-ul canabisului pot avea același efect ca în cazul fumatului clasic.
Persoanele care au consumat produse comestibile cu THC - tetrahidrocanabinol - au prezentat semne de boli cardiovasculare precoce similare cu cele ale fumătorilor de tutun. Conform studiilor funcția vasculară a fost redusă cu 42% la fumătorii de marijuana și cu 56% la utilizatorii de THC comestibil, comparativ cu neutilizatorii. Consumatorii de canabis au o probabilitate crescută de a dezvolta dependență, psihoză sau chiar scizofrenie.
Studiul a marcat și complicațiile materne grave din cauza consumul de marijuana înainte și la începutul sarcinii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News