Starea de alertă ar putea fi eliminată de PSD: „Decizia este de a nu vota prelungirea”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

PSD a anunțat, marți, prin purtătorul său de cuvânt, Lucian Romașcanu, că nu va vota în Parlament prelungirea stării de alertă în România, după 15 iunie.

Romașcanu afirmă că nu avem în acest moment din partea președintelui sau a specialiștilor niciun fel de dovadă epidemiologică necesară pentru prelungirea stării de alertă.

„Nu este convingător, pentru că nu vine cu absolut niciun fel de dovadă științifică. În rest, și iertați-mă dacă credeți că această declarație a mea este în notă politică, dar starea de alertă de până acum a însemnat achiziții făcute fără nicun fel de respectare a procedurilor, a însemnat angajări de oameni pe funcții cum nu putem uita acel chelner sau șef de pompe funebre pus șef de spitale, înseamnă tot felul de tunuri financiare care nu pot fi legitimate de PSD prin votul unei prelungiri de stare de alertă. În acest moment, cu argumentele date de președinte, decizia PSD este de a nu vota în continuare starea de alertă”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD la Digi 24.

 

PSD, motivele pentru care consideră că NU este nevoie de prelungirea stării de alertă

 

De altfel, într-un mesaj postat pe Facebook, Partidul Social Democrat enumeră mai multe motive pentru care consideră că NU este nevoie de prelungirea stării de alertă:

”- Singurele lucruri pe care l-au făcut #temeinic în starea de alertă au fost angajările la stat a întregii clientele de partid și umplerea buzunarelor firmelor de casă din banii românilor.

-Nici măcar o singură mască de protecție dintre cele promise nu a ajuns până acum la persoanele vulnerabile!

- Nici programul de relansare economică anunțat din aprilie nu a fost prezentat.

- În schimb, economia s-a prăbușit iar șomajul a crescut într-un ritm amețitor. Ce se întâmplă cu firmele românești care vor da faliment dacă această stare continuă? Dar cu cei care vor îngroșa rândurile șomerilor? Unde este responsabilitatea Guvernului pe care îl conduceți față de economie? Dar față de nivelul de trai? Dar față de sănătatea bolnavilor cronici cărora le este interzis accesul la tratamente?

Dovediți mai întâi românilor că starea de alertă nu este doar un paravan pentru derularea afacerilor de partid și prezentați Parlamentului studiile epidemiologice care să ateste fără dubiu necesitatea prelungiri stării de alertă. Dovediți responsabilitate înainte de a o cere!”.

 

Victor Ponta: „România nu mai poate să stea într-o stare care prevede atât de multe restricţii”

 

Și partidele conduse de Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au anunțat că vota împotriva prelungirii stării de alertă în România, după 15 iunie.

Primul care a anunțat această decizie a fost președintele partidului Pro România, Victor Ponta.

„Vom face ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă. Dacă credeam în urmă cu trei săptămâni, cu atât mai mult credem acum că, din punct de vedere economic, în primul rând, România nu mai poate să stea într-o stare care prevede atât de multe restricţii, în al doilea rând ca psihologie socială (...) în acest weekend a fost aşa, un fel de descătuşare a oamenilor după trei luni de închis şi, în al treilea rând, analizând cifrele ţărilor din jurul nostru, (...) România are, într-adevăr, cel mai mare număr de persoane infectate şi cel mai mare număr de persoane decedate şi a avut cele mai dure restricţii”, a spus Ponta, potrivit Agerpres.

La rândul său, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis că formațiunea pe care o conduce ”nu va vota această prelungire la prelungire”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel