Spania va găzdui temporar până la 4.000 de afgani care au lucrat pentru SUA în două baze militare

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV (sursa: Unsplash)
Foto ILUSTRATIV (sursa: Unsplash)

Spania va găzdui temporar până la 4.000 de afgani care au lucrat pentru SUA în două baze militare utilizate de armata americană în sudul ţării, a declarat luni o sursă guvernamentală pentru Reuters.

Potrivit unui acord semnat luni între Madrid şi Washington, afganii vor putea sta în Spania până la două săptămâni, a precizat sursa citată.

Acordul anunţat prima dată de ziarul spaniol El Pais urmează înţelegerii la care au ajuns în weekend preşedintele american Joe Biden şi prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez privind găzduirea afganilor în bazele aeriene de la Rota (Cadiz) şi Moron de la Frontera (Sevilla).

Separat, un avion care transporta 260 de refugiaţi afgani şi familiile lor a ajuns luni în hub-ul UE din baza militară de la Torrejon de Ardoz, din afara Madridului.

Baza de la Madrid este folosită pentru a găzdui refugiaţi afgani care au lucrat cu Uniunea Europeană şi familiile lor, refugiaţi care vor fi relocaţi în alte ţări UE.

Peste 800 de refugiaţi afgani au aterizat până acum în Spania de săptămâna trecută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel