Spania. Român, condamnat la 33 de ani de închisoare după ce a UCIS în bătaie proprietarul unui magazin de bijuterii

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român din Spania a fost condamnat la 33 de ani de închisoare, fiind găsit vinovat de uciderea patronului unui magazin de bijuterii. 

Incidentul s-a petrecut în august 2018, în Carmona, o localitate situată în Provincia Sevilla. Potrivit publicației La Vanguardia, românul, identificat drept G. S., a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omucidere şi opt ani de închisoare pentru jaful comis cu violenţă. În plus, bărbatul nu are voie să se apropie la mai puţin de un kilometru de urmaşii bărbatului ucis pentru o perioadă de 47 de ani.

Un alt român implicat în acest caz a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, pentru că ştia de intenţiile lui G. S. şi nu a spus nimic, la care se adaugă încă opt ani de închisoare pentru implicarea în jaf.

Detalii incredibile din anchetă

 

Potrivit anchetatorilor, pe 3 august 2018, bărbatul a mers la magazinul de bijuterii ca să repare un ceas. Românul a câştigat astfel încrederea proprietarului şi l-a făcut pe acesta să-l conducă în spatele magazinului. Aici a observat unde e depozitată marfă şi care sunt măsurile de securitate.

Cei doi români au revenit în seara zilei de 6 august, iar G. S. a pătruns în magazin şi s-a repezit către proprietar, lovindu-l cu sălbăticie de mai multe ori. Victima a fost legată, iar gura i-a fost acoperită cu banda adezivă. În momentul în care bijutierul a încercat să se ridice, românul l-a lovit puternic cu genunchiul în cap făcându-l să se lovească cu capul de podea.

În tot acest timp, I.I. a stat în faţa magazinului pentru a-l avertiza pe criminal în cazul în care se apropie cineva.

Magistraţii au stabilit zilele trecute sentința pentru cei doi români. Totodată, aceștia vor trebui să despăgubească rudele cu 390.000 de euro pentru daune morale și consecințe, cu 295.372 pentru obiectele furate nerecuperate și cu 5.850 pentru numerarul furat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel