Spania. Guvernul din Catalonia reimpune CARANTINA după izbucnirea unui FOCAR de coronavirus în rândul SEZONIERILOR

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Guvernul din regiunea spaniolă Catalonia a reimpus carantina într-o zonă cu 210.000 locuitori după o creștere accentuată a infecțiilor, scrie BBC.

Președintele Quim Torra a spus că nimeni nu va avea voie să intre sau să părăsească Segrià, o zonă agricolă la vest de Barcelona, ​​care include orașul Lleida.

Carantina locală a început sâmbătă după-amiază cu prevederi pentru a permite nerezidenților să plece.

Catalunya este una dintre regiunile spaniole cele mai afectate de coronavirus.

Începând de vineri, regiunea cu 7,5 milioane de persoane înregistra 77 860 cazuri Covid-19 confirmate și 12 586 de decese, transmite agenția de știri a guvernului regional, citată de BBC.

Alte două decese și 400 de cazuri noi au fost raportate, cu 155 dintre noile infecții detectate doar în Lleida.

În general, Spania a înregistrat peste un sfert de milion de cazuri și cel puțin 28.385 de decese.

Țara și-a redeschis granițele către alte state UE, precum și Marea Britanie, în așteptarea sezonului de vacanță de vară.

 

Ce acțiuni se fac în Segrià?


Președintele Torra a luat decizia după ce și-a întâlnit miniștrii și oficialii de apărare civilă.

"Facem un pas înapoi pentru a ne proteja pe noi înșine și pentru a controla focarul", a spus el.

Citeşte şi: Ambasada României în Spania, clarificări privind CARANTINA din regiunea Segrià (Catalonia)

Nerezidenților li s-a acordat termen să plece până sâmbătă până la ora 12:00 (10:00 GMT), iar rezidenților li s-a recomandat să nu circule între orașele din Segrià.

Locuitorilor absenți li s-a permis să se întoarcă până la ora 16:00, cu excepția persoanelor care se întorc de la serviciu.

Blocarea va fi aplicată folosind punctele de control ale poliției

În zonă, întrunirile vor fi limitate la 10 persoane și se iau măsuri speciale pentru ca persoanele în casele de îngrijire să fie în siguranță.

Un spital de teren a fost înființat vineri în afara spitalului Arnau de Vilanova din LLeida, cu capacitate de a trata până la 105 pacienți, dacă este necesar.

Sara Canals, jurnalistă din regiune, a declarat pentru BBC News că, conform cifrelor recente, 21 de persoane au fost tratate în spitale și șase persoane au fost în unități de terapie intensivă.

"Unii ar putea considera că acest lucru este prea drastic", a spus ea, "dar există o dorință aici de a găsi un echilibru corect între redeschiderea economiei, dar și de a asigura siguranța. Deci, autoritățile catalane au decis să blocheze regiunea și să vadă cum acest nou focar evoluează ".

Regiunea spaniolă a Aragonului, care se învecinează cu Lleida, a reimpostat restricțiile asupra mai multor zone, luna trecută, după un focar în rândul culegătorilor de fructe din provincia Huesca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel