Spania a ieşit din starea de alertă, după mai bine de jumătate de an. S-a renunțat la aproape toate restricțiile

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Spania a ieşit duminică, 9 mai, din starea de alertă. Restricţiile impuse în vederea încetinirii evoluţiei pandemiei de Covid-19 au fost ridicate, în mare parte. Deşi unele comunităţi autonome au anunţat că vor menţine restricţii de mobilitate pe timp de noapte, precum Valencia, Baleares, Canarias, Ţara Bascilor şi Navarra, în restul teritoriului spaniol sunt permise deplasările.

Starea de alertă în Spania a fost introdusă pe 25 octombrie, iar acum, după mai bine de jumătate de an, comunităţile autonome (CCAA) pot aproba propriile măsuri în contextul sanitar. Cele mai multe dintre ele au renunţat la carantina perimetrală şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii, potrivit TVE.

Guvernul consideră că regiunile autonome au luat deciziile potrivite pentru a renunţa la restricţiile de mobilitate şi că este timpul de a privi spre viitor. „Trebuie să fim prudenţi, dar trebuie să începem să ne gândim la firme, la locurile de muncă. Trebuie să începem şi facem asta prin ieşirea dintr-o lungă stare de alertă generalizată”, a declarat viceprim-ministrul Carmen Calvo.

Spania a ieşit din starea de alertă

 

De cealaltă parte, liderul PP, Pablo Casado, l-a criticat pe Twitter pe prim-ministrul Pedro Sánchez pentru că a lăsat decizia pe seama comunităţilor autonome, „o iresponsabilitate ce trebuie să aibă grave consecinţe politice”.

„Cineva trebuie să îi spună lui Pedro Sánchez că nu poate trece de la o stare de alertă la o stare de haos şi că CCAA nu ştiu către cine să se îndrepte de mâine pentru a lupta împotriva pandemiei”, a spus sâmbătă secretarul general al PP, Teodoro Garcia Egea. „Cineva trebuie să îi spună adevărul lui Pedro Sánchez”.

Nici reprezentanţii Ciudadanos nu au fost de acord cu noile măsuri ale guvernului socialist. Ei reclamă „un haos juridic” în toate comunităţile autonome, cu 27 de modele diferite în Spania de soluţionare a finalului stării de alertă. Fiecare comunitate va decide noile măsuri.

Cele mai multe dintre guvernele regionale au solicitat cetăţenilor să fie prudenţi şi responsabili, deoarece pericolul prezentat de coronavirus există încă şi finalul restricţiilor nu înseamnă finalul pandemiei. De la începutul pandemiei, în Spania au fost înregistrate peste 3,56 milioane de cazuri de Covid-19 şi mai mult de 78.790 de decese asociate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel