Sorin Cîmpeanu, despre profesorul cu „masca” desenată pe față: „Deosebit! E regretabil!”

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Ministrul educației a spus marți seară la Digi24 că profesorul de matematică din Suceava, care a apărut fără mască în fața elevilor, trebuie sancționat. „Imaginea a fost modificată în Photoshop de către Inspectoratul de Poliție Suceava”, a spus Sorin Cîmpeanu.

„Deosebit! E regretabil!”, a spus Sorin Cîmpeanu, la Digi24, despre profesorul din Suceava care a apărut în fața elevilor fără mască, dar a fost desenată ulterior în comunicatul transmis de Inspectoratul Județean de Poliție. „Sigur că am cerut o raportare la Inspectoratul Școlar Suceava, pentru că imaginea este de la Inspectoratul de Poliție Suceava. Sunt două lucruri diferite. (Acțiunea, n.red.) avea ca subiect delicvența juvenilă. Profesorul de matematică a vrut să aibă o scurtă expunere fără mască. Total greșit! Sancționabil! Este o greșeală, au făcut-o și alții mai cunoscuți. Dar imaginea a fost modificată în Photoshop de către Inspectoratul de Poliție Suceava”, a mai spus ministrul educației.

El a spus că „e ușor de găsit” cel care a modificat fotografia, în încercarea de a ascunde lipsa măștii. „E greu în același județ un inspectorat să dea vina pe alt inspectorat, dar vedem lucrurile clar: pe site-ul IPJ apare o poză Photoshopată. Cine a făcut asta? Ușor de ghicit. Greșeala îi aparține profesorului de matematică. Sunt două lucruri, una e greșeala și cealaltă e tendința de...”, a mai spus el. Întrebat dacă elevii se pot plânge de profesorii care vin fără mască, ministrul educației a spus că afirmativ.

„Trebuie semnalate aceste situații, clar! Trebuie semnalate în primul rând conducerii școlii. Facem atât de multe eforturi pentru a demonstra că în școli se respectă regulile pentru a le putea ține deschise încât lucrurile astea chiar trebuie sancționate. Nu ai ce să cauți fără mască în fața elevilor”, a subliniat Sorin Cîmpeanu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel