Șoferii din Marea Britanie, formă de protest inedită faţă de preţurile mari la carburanţi: S-a jucat fotbal, a fost HAOS pe autostrăzi

Nicoleta Nicolau / 04 iul 2022, 19:37
Marea Britanie. Protestatarii față de prețul carburanților vor încetini traficul vineri, cu blocaje rutiere pe M4, M5, M3 și A38
Marea Britanie. Protestatarii față de prețul carburanților vor încetini traficul vineri, cu blocaje rutiere pe M4, M5, M3 și A38

În Marea Britanie, şoferii au ales o formă inedită de protest faţă de preţurile mari la carburanţi. Ei au intrat pe autostrăzi şi au mers cu o viteză sub limita legală, provocând, astfel, blocaje majore în trafic. 12 persoane au fost arestate pentru că au circulat prea încet. Conducătorii auto cer guvernului să reducă accizele la carburanţi.

Şoferii britanici au creat haos, astăzi, pe mai multe autostrăzi din ţară, pentru a protesta faţă de preţurile mari la carburanţi. Ei au condus cu 40 - 45 de km la oră, mult sub limita legală pentru autostrăzi, ceea ce a adus la cozi şi ambuteiaje.

Poliţia a avertizat că transportul auto este afectat grav, toată ziua, din cauza acestui protest.

Preţul carburanţilor a crescut masiv şi în Marea Britanie. Un plin de benzină pentru o maşină cu consum normal costă acum peste 100 de lire sterline, aproximativ 600 de lei. Preţul unui litru de benzină ajunge şi la două lire în anumite benzinării. Cauzele acestor scumpiri sunt legate de pandemie şi de războiul din Ucraina.

Şoferii britanici cer guvernului să reducă accizele la carburanţi, adică taxele care sunt incluse în fiecare litru de benzină sau motorină. În Marea Britanie, aceste reprezintă aproape 30% din costul final, la care se adaugă TVA de 17%. Asta face ca din preţul carburanţilor la pompă aproape jumătate să fie taxă colectate de stat.

Șoferii din Marea Britanie, formă de protest inedită faţă de preţurile mari la carburanţi

 

Guvernul a răspuns că înţelege frustrările oamenilor cauzate de explozia preţurilor, însă dreptul şoferilor de a protesta nu ar trebui să afecteze viaţa de zi cu zi oamenilor. Poliţia a arestat 12 şoferi pentru blocajele cauzate în trafic, transmite corespondul Radio România Actualități.

 

Mai mulți pasageri au coborât din mașini și au mers pe cealaltă parte a drumului pentru a se distra, după ce autostrada a fost închisă în ambele sensuri, luni, imediat după ora 8.30, relatează Wales Online.

Mersul pe jos pe autostrăzi este ilegal în conformitate cu legile specifice de circulație stabilite de The Motorways Traffic Regulations 1982.

Șoferul de livrări Ashley Fowler, din Cardiff, a declarat că a ajutat la lansarea evenimentului pe Facebook după ce criza costului vieții și creșterile de combustibil l-au forțat să își părăsească apartamentul și să se mute înapoi la mama sa.

Unii șoferi s-au dus pe cealaltă parte a autostrăzii pentru a juca fotbal în timpul opririi traficului.

 

Apelul la acțiune al tânărului de 24 de ani a fost inspirat de grupul de socializare în creștere Fuel Price Stand Against Tax și a declanșat proteste începând cu ora 7 dimineața.

Printre drumurile afectate se numără M4, M5, M180, trecerile podului River Severn Bridge și A48 în Gloucester.

"Suntem cu toții pasionați de mașini și cu toții am fost îngrijorați de prețul combustibilului. Am făcut evenimentul deoarece conduc un club auto în Cardiff, pe care l-am inițiat pe rețelele de socializare în timpul blocajelor pandemice pentru a ajuta sănătatea mentală a oamenilor“ a explicat Fowler apentru Daily Mirror.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0