Singurul român pe lista Politico a celor 17 eurodeputați de urmărit

ees---sistem-de-control-la-frontiera-al-ue_55313800
EES, noul sistem de control la frontieră al UE (Foto ilustrativ. Sursa: Freepik)
Un român se află pe lista Politico a celor 17 eurodeputați de urmărit.

Victor Negrescu se află pe lista celor 17 membri ai Parlamentului European pe care Politico îi consideră influenți în disputele politice și legislative din lunile următoare. Publicația îi atribuie eurodeputatului PSD un rol în gestionarea relației dintre socialiștii europeni și partidul din România.

Analiza Politico urmărește politicienii care ar putea influența deciziile privind bugetul Uniunii Europene, clima, tehnologia și competitivitatea, dar și negocierile pentru funcțiile de conducere ale Parlamentului European. Victor Negrescu este singurul român inclus pe listă.

Publicația îl prezintă alături de eurodeputata daneză Christel Schaldemose. Cei doi sunt descriși drept colaboratori importanți ai liderei grupului Socialiștilor și Democraților, Iratxe Garcia, dar și drept surse ale unor dificultăți politice pentru aceasta.

Despre Victor Negrescu, Politico scrie că este un strateg cu experiență, care a fost ministru al afacerilor europene în România și are aproape un deceniu de activitate în Parlamentul European. Acum conduce un grup de lucru care pregătește propuneri privind viitorul instituției, așteptate până în decembrie.

O altă parte a rolului său este gestionarea tensiunilor dintre S&D și PSD. Politico susține că Negrescu încearcă să mențină partidul român pe o direcție proeuropeană și că socialiștii de la Bruxelles ar apela la el dacă apropierea PSD de extrema dreaptă, descrisă de publicație, s-ar accentua.

A studiat și a lucrat în Franța


Parcursul lui Victor Negrescu include mai mulți ani de studii în Franța. A urmat Liceul „Victor Duruy” din Paris, apoi studii de master la Universitatea Pierre Mendès France și la Conservatorul Național de Arte și Meserii din Paris. A absolvit Științe Politice la Universitatea din București și este doctor în științe politice și afaceri europene la SNSPA.

Și-a început cariera ca jurnalist la Radio France Internationale România și a colaborat cu publicațiile Regard și ediția românească a Le Monde diplomatique.

Victor Negrescu este vicepreședinte al Parlamentului European, eurodeputat PSD și membru al grupului S&D. Face parte din comisiile parlamentare pentru bugete, afaceri juridice și sănătate publică. Printre atribuțiile sale de vicepreședinte se numără domeniile combaterii corupției și transparenței, precum și relațiile instituției cu partenerii sociali și cu unele organizații internaționale, potrivit profilului său de pe site-ul Parlamentului European

Alte știri de interes
x close