Sindicatele din Ungaria, scrisoare dură în care se plâng de sărăcie, către premier

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Uniunea Sindicatelor din Ungaria (MASZSZ) şi Forumul de Cooperare a Sindicatelor (SZEF) au adresat premierului ungar, Viktor Orbán, o scrisoare deschisă în care se plâng de criz mijloacelor de trai.

Organizaţiile sindicale au formulat propuneri şi cer guvernului să ia măsuri cât mai curând posibil.

"Lucrătorii europeni se confruntă cu o criză a mijloacelor de trai de o gravitate fără precedent. Inflaţia nu este cauzată de salarii, iar oamenii sunt principalele victime ale acestei crize, cele mai afectate fiind persoanele vulnerabile, prost plătite", se arată în comunicatul transmis, vineri, Agenţiei ungare de Presă MTI.

Sindicatele precizează că angajatorii şi guvernele au responsabilitatea de a lua măsurile necesare pentru a depăşi această criză. Prin urmare, lucrătorii şi sindicatele lor din întreaga Europă cer adoptarea unui plan în şase puncte care este menit să depăşească criza şi să creeze o economie care funcţionează pentru angajaţi. Potrivit celor două organizaţii, miniştrii energiei din Uniunea Europeană au făcut paşi în direcţia bună vinerea trecută, însă măsurile lor nu sunt suficient de curajoase, astfel încât nu sunt potrivite pentru depăşirea crizei.

Măsurile sociale la nivel european lipsesc în continuare, iar statele membre au rămas singure în faţa provocărilor cauzate de criză. Există, de asemenea, o lipsă de sprijin financiar pentru statele membre care se confruntă cu probleme bugetare, deşi acesta ar permite luarea unor măsuri de gestionare a crizelor, se precizează în scrisoarea deschisă a sindicatelor.

Cerere pentru Orban să facă presiuni asupra Uniunii Europene

 

Având în vedere că vineri are loc o întâlnire informală a şefilor de stat şi de guvern, MASZSZ şi SZEF solicită Guvernului ungar să facă presiuni asupra Uniunii Europene pentru a adopta anumite măsuri. Potrivit organizaţiilor sindicale, ar fi nevoie de creşteri salariale, de plafonări de preţuri (în special pentru plata facturilor la energie), de măsuri naţionale şi europene împotriva crizei, precum şi sprijinirea persoanelor care se luptă cu plata facturilor şi chiriilor. În plus, ar fi nevoie de o reformă a funcţionării pieţei energetice a UE, iar sindicatele ar trebui să primească şi ele un loc în gestionarea crizelor, se mai precizează în scrisoare. Totodată este necesar ca diferitele măsuri să fie planificate şi implementate prin intermediul dialogului social.

Este necesar ca oficialii Consiliul European să recunoască faptul că există o criză a mijloacelor de trai şi să propună măsurile urgente menţionate, inclusiv plăţi destinate persoanelor aflate în dificultate şi măsuri europene de sprijin împotriva crizei, precum şi finanţarea protejării locurilor de muncă, a veniturilor şi a măsurilor sociale, se arată în scrisoarea deschisă. Guvernul Ungariei şi Uniunea Europeană nu pot sta cu mâinile în sân sfârşitul crizei, au precizat sindicatele.

"Costul inacţiunii sau al unui răspuns greşit, cum sunt creşterea ratelor dobânzilor, îngheţarea salariilor sau revenirea la politici de austeritate, va fi catastrofal", susţin sindicatele, conform Agerpres, care citează MTI. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel