Simona Halep s-a supărat pe fanii din România: "Asta au zis despre MINE"

Narcis Popa |
Data publicării:

Simona Halep este foarte supărată pe fanii români pentru că au spus despre ea că este bătrână. 

Simona Halep a izbucnit după meciul câștigat la Turneul Campioanelor, împotriva canadiencei Bianca Andreescu:

"Am auzit la mine în ţară că sunt un pic prea bătrână. De aceea a fost un pic de presiune pe mine. Dar sunt fericită şi mândră acum că am văzut că sunt încă acolo şi pot să lupt, chiar dacă vin jucătoare tinere şi puternice, care câştigă deja la 19 ani un grand slam", a declarat Halep, potrivit WTA Insider.

Reamintim că Simona Halep (5 WTA) a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor. A trecut în trei seturi, 3-6; 7-6(6); 6-3 de Bianca Andreescu (Canada; 4 WTA). Partida a durat două ore și 30 de minute.

Simona Halep a câștigat primul game al meciului, pe propriul serviciu, după ce jucătoarea în vârstă de 19 ani egalase de la 15-40. Adversara din Canada nu a avut însă probleme pe serviciu, a pierdut un singur punct și a egalat, 1-1. Bianca a reușit primul break al întâlnirii, în care a revenit de la 15-30. Simona a realizat re-break-ul, după ce a recuperat de la 30-40, după care a preluat conducerea și a încheiat game-ul cu cinci puncte la rând, scor 3-2.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel