România ratează o nouă calificare la Cupa Mondială

baraj mondial
Naţionala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beşiktaş Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.

Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, în urmă cu 28 de ani. Tricolorii sunt la al treilea baraj pentru pentru Cupa Mondială, după cele din 2002 şi 2014.

Meciul de la Istanbul a fost decis de golul marcat de Ferdi Kadioglu (53).

Turcia a controlat jocul, dar România s-a apărat organizat şi nu a oferit gazdelor prea multe oportunităţi. Prima şansă a turcilor a fost consemnată în min. 17, când Hakan Calhanoglu a trimis peste poartă din lovitură liberă de la 22 de metri. Fundaşul Abdulkerim Bardakci (19) l-a testat pe portarul Ionuţ Radu cu un şut din afara careului, dar fără probleme pentru goalkeeper.

Singur ocazie a României în prima repriză i-a aparţinut lui Ianis Hagi, care a şutat din întoarcere de la 15 metri (23), dar Ismail Yuksek a respins.

Turcia a fost aproape de deschiderea scorului în min. 32, când Raţiu a pierdut o minge în flanc, dar Arda Guler a trimis peste poartă la pasa lui Kenan Yildiz.

În repriza secundă, o pasă de geniu oferită de Arda Guler, starul lui Real Madrid, l-a găsit pe Ferdi Kadioglu (53) bine infiltrat pe centru, iar acesta a marcat pe lângă portar.

Ianis Hagi (56) la scurt timp a trecut pe lângă egalare, şutând de la 7 metri pe lângă colţul scurt.

Turcia a avut o mare ocazie de a se desprinde, dar Kenan Yildiz (61), starul lui Juventus, a şutat cu efect din partea stângă, iar mingea a lovit bară transversală. Arda Guler (72) a pătruns spectaculos, iar şutul său a fost respins de Radu.

Cea mai mare ocazie a tricolorilor a fost în min. 77, la şutul lui Stanciu la colţul lung, când mingea a lovit bară.

Turcia, care nu a mai participat la Cupa Mondială din 2002, când obţinea medaliile de bronz, va juca finala play-off-ului cu învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, tot pe teren propriu.

România va juca un meci amical pe 31 martie, în deplasare, cu învinsa dintre Slovacia şi Kosovo.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close