Siegfried Mureşan (PNL): Parlamentul European a respins ideea unei moţiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene

Nicoleta Nicolau / 09 iun, 17:24

Parlamentul European a respins ideea unei moţiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene în cazul în care executivul UE va vira Poloniei fonduri din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă înainte de îndeplinirea condiţiilor privind respectarea statului de drept, respingând un amendament în acest sens al grupului Verzilor la rezoluţia PE privind PNRR-ul Poloniei, a declarat eurodeputatul român Siegfried Mureşan.

"La începutul acestei săptămâni, câţiva europarlamentari au propus în Parlamentul European iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene în cazul în care Comisia va vira Poloniei fonduri din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă înainte de îndeplinirea condiţiilor privind respectarea statului de drept", a postat Mureşan joi pe Facebook.

Iniţiativa a fost anunţată luni de trei membri de marcă ai grupului Renew Europe, respectiv olandeza Sophie in't Veld, fostul premier belgian Guy Verhofstadt şi vicepreşedintele grupului, Luis Garicano (Spania).

Dacă Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, "continuă să refuze să aplice cu seriozitate regulile de condiţionalitate privind statul de drept", care vizează condiţionarea plăţii fondurilor europene de respectarea cu stricteţe de către statele membre a drepturilor fundamentale, "îi vom retrage susţinerea noastră", a spus atunci Guy Verhofstadt.

În ceea priveşte dorinţa de a introduce o moţiune de cenzură, a precizat Mureşan, "această idee a luat forma unui amendament depus de Grupul Verzilor la rezoluţia Parlamentului European privind PNRR-ul Poloniei", adoptată joi cu 411 voturi pentru, 129 împotrivă şi 31 de abţineri.

"Amendamentul a fost respins, obţinând doar 161 de voturi din 568 de voturi valabil exprimate. Pentru ca o moţiune de cenzură împotriva Comisiei Europene să fie adoptată, este nevoie de o majoritate de două treimi din voturile exprimate în Parlamentul European'', iar acest amendament nu a obţinut nici măcar o treime din voturi şi a fost respins, a mai menţionat Siegfried Mureşan, care este vicepreşedinte al grupului Partidului Popular European (PPE) în PE, potrivit Agerpres.

Siegfried Mureşan (PNL): Parlamentul European a respins ideea unei moţiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene

 

Trei figuri de prim-plan din grupul Renew Europe al Parlamentului European au cerut luni ca eurodeputaţii să se pronunţe prin vot asupra unei moţiuni de cenzură împotriva comisiei Ursulei von der Leyen, căreia îi reproşează aprobarea planului de relansare al Poloniei în pofida deficienţelor Varşoviei în privinţa respectării statului de drept, relatează AFP.

Pentru a fi supus la vot în sesiune plenară, acest text împotriva executivului UE pregătit de olandeza Sophie in't Veld, fostul premier belgian Guy Verhofstadt şi vicepreşedintele grupului Renew Luis Garicano (Spania), va trebui mai întâi să fie semnat de cel puţin o zecime dintre eurodeputaţi, respectiv circa 70.

Dacă Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, "continuă să refuze să aplice cu seriozitate regulile de condiţionalitate privind statul de drept", care vizează condiţionarea plăţii fondurilor europene de respectarea cu stricteţe de către statele membre a drepturilor fundamentale, "îi vom retrage susţinerea noastră", a spus Guy Verhofstadt.

Comisia Europeană a dat miercurea trecută undă verde planului de relansare polonez în valoarea de 35,4 miliarde de euro, blocat de un an din cauza deficienţelor reproşate Varşoviei în materie de independenţă a justiţiei.

Cei trei responsabili din cadrul Renew Europe consideră însă insuficiente anunţurile Varşoviei, între care ridicarea suspendării unui judecător şi votul din Parlamentul polonez privind desfiinţarea camerei disciplinare menite să-i controleze pe judecători, care au deschis calea pentru aprobarea planului polonez.

Ursula von der Leyen, ameninţată cu o moţiune de cenzură în Parlamentul European


Condiţiile cerute de Comisie sunt "sub cele solicitate de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) şi nu răspund refuzului autorităţilor poloneze de a recunoaşte primatul dreptului UE", în contextul în care Varşovia "nu manifestă nicio intenţie (...) de a restabili pe deplin independenţa puterii judiciare", susţine Sophie in't Veld, acuzând-o pe Ursula von der Leyen că "a creat o problemă politică majoră".

În cadrul votului din Comisie, două nume grele ale executivului UE, daneza Margrethe Vestager (Renew Europe) şi olandezul Frans Timmermans (S&D), ambii vicepreşedinţi executivi, s-au opus validării planului polonez.

"Comisia este conştientă că soluţiile anunţate de autorităţile poloneze sunt pur cosmetice", şi-a exprimat indignarea Guy Verhofstadt într-o scrisoare către grupul său politic, consultată de AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.1.0