Sfârșit cumplit pentru un român în Germania: A fost spulberat de o mașină în timp ce traversa autostrada pe jos

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român a avut parte de un sfârșit groaznic în Germania, după ce a fost spulberat de o mașină, în timp ce traversa pe jos Autostrada A3. Soția sa îl aștepta în partea cealaltă în zona de odihnă. 

Accident grav pe Autostrada A3, miercuri seară. Un român în vârstă de 36 de ani a murit în timp ce traversa șoseaua, în apropiere de Weibersbrunn (districtul Aschaffenburg). Pietonul voia să meargă la soția lui, care îl aștepta la zona de odihnă Spessart-Nord. Din păcate, serviciile de urgență nu au mai putut face nimic, iar tânărul lovit de mașină a murit pe loc.

Românul a încercat să traverseze pe jos autostrada

 

Potrivit unui comunicat al poliției din Franconia de Jos, accidentul s-a petrecut în apropierea stației de odihnă Spessart. Potrivit informațiilor prezentate public, bărbatul, de 36 de ani, se întorcea la soție și la mașina sa, care era parcata în zona de odihnă Spessart-Nord. Acesta a încercat să treacă pe jos autostrada.

"Motivul pentru care a recurs la acest gest este încă neclar și face obiectul unor investigații în curs”, potrivit unui autorităților citate de publicația germană Merkur.de.

Un șofer a reușit să frâneze la timp și să-l evite, însă un Volvo care era în spate l-a lovit frontal pe bărbat. Personalul medical a sosit rapid la fața locului, dar pentru bărbatul, de 36 de ani, orice ajutor a venit prea târziu. A murit la locul accidentului. Șoferul mașinii Volvo, un bărbat de 50 de ani din Traunstein a scăpat nevătămat.

Poliția rutieră Aschaffenburg-Hösbach este însărcinată cu investigarea cauzelor exacte ale accidentului. De asemenea, în zonă au fost dislocate un echipaj de patrulare de la secția de poliție Aschaffenburg, un echipaj de la departamentul de întreținere a autostrăzilor, detașamentul local de pompieri voluntari, serviciul de salvare și un medic de urgență.

La fața locului a fost și o echipă de intervenție în criză pentru a avea grijă de soția care își aștepta soțul la zona de odihnă Spessart-Nord. Cuplul de români era în tranzit în regiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel