Separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei vor să transforme Mariupolul, distrus de bombardamente, într-o stațiune

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Liderul separatist Denis Pușilin plănuiește să facă din Mariupol un „oraș-stațiune", anunță CNN. Orașul de la Marea Neagră a fost distrus în întregime de militarii ruși care încearcă încă de la începutul războiului să-l cucerească.

Șeful autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD), Denis Pușilin, a declarat luni că intenționează să facă din Mariupol un oraș-stațiune. Declarația a fost făcută în timpul evenimentelor organizate la Mariupol pentru a marca Ziua Victoriei.

„Rusia este aici pentru totdeauna, iar voi sunteți în sfârșit acasă. Acum acesta este teritoriul Republicii Populare Donețk pentru totdeauna. Nimeni nu ni-l va lua... Avem putere, avem oportunități, avem sprijinul celei mai mari țări frumoase – Rusia. Sarcina este de a face din Mariupol un oraș stațiune, ceea ce nu a fost posibil de făcut înainte", le-a spus Pușilin locuitorilor din Mariupol, potrivit agenției de știri TASS.

Pușilin a mai declarat că uzina siderurgică Azovstal, unde încă se află sute de soldați ucraineni, a „afectat negativ ecologia orașului".

Separatiștii pro-ruși vor să transforme Mariupol într-o stațiune

 

„Dacă Azovstal nu va fi restaurată, atunci vom face un oraș stațiune", a spus Pushilin, explicând că astfel s-ar crea locuri de muncă și ar fi atrase investiții în oraș.

Pushilin a declarat că RPD „se confruntă cu sarcina de a recâștiga controlul asupra teritoriilor sale, iar apoi republica va decide asupra viitorului său".

„De îndată ce vom ajunge la granițele constituționale ale Republicii Populare Donețk, acestea sunt granițele fostei regiuni Donețk, vom lua decizia... Acum, principala sarcină este să eliberăm toate pământurile noastre, să începem să reconstruim orașele", a adăugat el.

La 21 februarie, președintele Vladimir Putin a anunțat că Moscova a recunoscut suveranitatea RPD și a Republicii Populare Luhansk.

Zelenski, despre atacurile de la Mariupol și Odesa: „Nu ne pierdem speranța. Nu ne oprim”

 

La Mariupol se fac eforturi pentru a evacua "toți eroii care apără" orașul, a declarat președintele Ucrainei Volodimir Zelenski în discursul său din această noapte.

"Acest lucru este extrem de dificil. Dar este important. Sunt sigur că toată lumea înțelege cauza principală a acestei complicații, precum și unde se află cauza. Dar nu ne pierdem speranța. Nu ne oprim. În fiecare zi căutăm o opțiune diplomatică care poate funcționa. Mâine, echipa noastră pregătește continuarea activității coridoarelor umanitare pentru toți locuitorii din Mariupol și din așezările din jur”, a spus președintele.

Vorbind despre atacul rusesc asupra Muzeului Hryhorii Skovoroda din regiunea Harkov, Zelenski a spus: "O rachetă. Pentru a distruge muzeul. Muzeul filosofului și poetului care a trăit în secolul al XVIII-lea, care i-a învățat pe oameni ce este o atitudine creștină față de viață și cum o persoană se poate cunoaște pe sine. Ei bine, se pare că acesta este un pericol teribil pentru Rusia modernă - muzeele, atitudinea creștină față de viață și cunoașterea de sine a oamenilor."

Zelenski a adăugat că armata rusă a distrus sau deteriorat aproape 200 de situri de patrimoniu cultural.

El a menționat, de asemenea, atacul cu rachete asupra orașului Odesa, spunând că a vizat "un oraș în care aproape fiecare stradă are ceva memorabil, ceva istoric". "Dar pentru armata rusă, nu contează. Ei doar ar ucide și ar distruge. Odesa? Regiunea Harkov? Donbas? Lor nu le pasă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel