Senatul a aprobat ca profesorii și personalul auxiliar să primească stimulente ca medicii

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Cadrele didactice și personalul auxialiar din învățământ vor primi stimulente financiare pe toată perioada stării de alertă și de urgență pentru implicarea și expunerea în față riscului răspândirii coronavirusului COVID-19, potrivit unui proiect aprobat de Senat.

„Cu toți ne confruntăm cu probleme și neajunsuri venite cu această pandemie, dar trebuie să recunoaștem că fără profesori și fără medici nu putem supraviețui ca și societate. Am tot auzit acuzații din partea PNL că e un gest populist. Cu siguranță nu este. Cum se putea ca acum, când acest guvern de un ban nu e în stare sau nu vrea să susțină profesorii, să stăm și să privim de pe margine? Nu este o măsură populistă și nici exagerată. Este un ajutor pe care acești eroi îi merită pentru că cresc ei și educă oameni. Astăzi se vrea ca școala să fie servitor electoral și un clar agent de propagandă pentru PNL”, spune senatorul PSD Radu Preda.

Potrivit raportului aprobat de plenul Senatului cu 85 de voturi „pentru”, 25 „împotrivă” și 13 abțineri, cadrele didactice, precum și personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înflințate în structura instituțiilor de învățământ superior, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă și a stării de urgență, pentru implicarea și expunerea în față riscului răspândirii coronavirusului COVID-19

Inițiatori:i propunerii legislative sunt social-democrații Marcel Ciolacu, Robert Cazanciuc, Paul Stănescu și Alfred Simonis.

Senatul a fost primă cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.

 

Orban: „Nu sunt posibile aceste creșteri de cheltuieli”

 

Premierul Ludovic Orban susține că nu sunt posibile creșteri de cheltuieli pentru majorarea pensiilor cu 40% și pentru stimulente de câte 500 de euro pentru profesori.

„Nu sunt posibile aceste creșteri de cheltuieli. PSD a generat cheltuieli de 6,5% din PIB suplimentare și, în același timp, a modificat și plafonul maxim de îndatorare raportat la PIB, de la 44% la 40%. Adică a generat cheltuieli suplimentare și a interzis posibilitatea obținerii de finanțări pentru susținerea acestor cheltuieli. Adică a pus bazele unui faliment”, a explicat premierul, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel