Se vrea BLOCAREA unui Brexit fără acord. Partidul Laburist a făcut anunțul

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Partidul Laburist din Marea Britanie, aflat în opoziţie, a anunţat marţi că va face tot posibilul pentru a bloca producerea unui Brexit fără acord, relatează agenţia Reuters şi cotidianul The Independent.

"Lupta pentru a opri un Brexit fără acord nu este între cei care vor ieşirea din UE şi cei care vor rămânerea", a declarat Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist.

"Este o luptă a celor care au deturnat rezultatul referendumului pentru a genera mai multă putere şi bogăţie pentru cei aflaţi la conducere. De aceea, Partidul Laburist va face tot ce este necesar pentru a opri un Brexit fără acord al bancherilor", a subliniat Corbyn.

Uniunea Europeană refuză renegocierea Acordului Brexit. Boris Johnson, noul premier britanic, a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel