SCANDAL uriaș la Bacalaureat. Elevi arestați, iar profesorii amenință că nu publică rezultatele

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un scandal uriaș a izbucnit zilele acestea în Franța unde elevii susțin examenul de Bacalaureat. 

Mai mulți elevi au fost arestați după ce au aflat dinainte subiectele la matematică, iar un grup de profesori nemulțumiți de reformele lui Macron amenință că nu vor publica rezultatele examenului, relatează Libertatea. Polițiștii au arestat 19 elevi care au obținut subiectele la proba de matematică a examenului de Bacalaureat înainte de susținerea probei. Dintre aceștia, șapte au fost eliberați și 12 au rămas în arest după ce ar fi distribuit prin WhatsApp subiectele în luna iunie.

Procurorii francezi au declarat miercuri că liceeni se confruntă cu acuzaţii de fraudare a examenului şi conspiraţie. Autorităţile franceze au decis să nu anuleze examenul, cel puţin pentru moment, scrie AFP.

O situație și mai gravă se referă un grup de profesori care amenință că nu vor publica rezultatele examenului la sfârșitul acestei săptămâni în semn de protest față de reformele propuse de ministrul educației Jean-Michel Blanquer și promise de Emmanuel Macron în campania electorală. 

Prin aceste presiuni profesorii încearcă să convingă guvernul să redeschidă dezbaterea asupra reformei bacalaureatului care ar urma să intre în vigoare din 2021. Macron și echipa sa au promis că vor modifica sistemul de învățământ în așa fel încât să pună mai mult accent pe evaluarea continuă și examenele finale să nu mai aibă o importanță atât de mare ca în prezent.

Președintele a repetat că examenul de bacalaureat în forma actuală nu pregăteşte corespunzător tinerii pentru facultate şi pentru piaţa muncii și că sistemul francez se bazează prea mult pe examenele finale, mult mai mult decât sistemele din restul Europei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel