Salariul minim la nivelul UE, avizat favorabil în Comisia de specialitate din Parlamentul European

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Sursa europa.eu
Sursa europa.eu

Directiva privind salariul minim adecvat în Uniunea Europeană a fost avizată favorabil în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale. 

Directiva stabilește proceduri pentru adecvarea salariilor minime legale, promovează negocierile colective privind stabilirea salariilor și îmbunătățește accesul efectiv la protecția salariului minim pentru acei lucrători care au dreptul la un salariu minim în temeiul legislației naționale.

"Statele membre nu vor mai avea nicio scuză pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă", declară eurodeputatul Eugen Tomac.

„Suntem cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare a Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, din care fac parte, a dat aviz favorabil acordului obținut luna trecută între instituțiile europene. În septembrie, vom aproba acest acord în plenul Parlamentului European și, după acest vot, statele membre nu vor mai avea nicio scuză pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă. Este un proces greu, cu foarte mulți pași și pe care l-am urmărit de la bun început, însă așa funcționează lucrurile când vorbim de schimbarea vieților a 450 de milioane de cetățeni”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

Europarlamentarul PMP arată că Directiva stabilește standarde de decență ce vor trebui luate în considerare la stabilirea salariului minim, cum ar fi puterea de cumpărare, costul vieții sau rata creșterii salariilor.

„De asemenea, stabilește valori orientative, precum 60% din salariul median și 50% din salariul mediu la nivel de țară. Potrivit acestor valori orientative, ne-am putea aștepta la creșteri ale salariului minim de 20-25%. În plus, rolul negocierilor colective în protecția angajaților este evidențiat. Astfel, statele care au un procent mai mic de 80% al acoperirii forței de muncă prin contracte colective vor trebui să conceapă un plan de acțiune în vederea creșterii treptate a acestui procent. În aceste momente grele, o reglementare a salariilor minime la nivel european este absolut necesară. Cetățenii români care muncesc nu trebuie să se mai confrunte cu sărăcia”, încheie liderul PMP.

Directiva stabilește proceduri pentru adecvarea salariilor minime legale

 

Directiva stabilește proceduri pentru adecvarea salariilor minime legale, promovează negocierile colective privind stabilirea salariilor și îmbunătățește accesul efectiv la protecția salariului minim pentru acei lucrători care au dreptul la un salariu minim în temeiul legislației naționale, de exemplu, prin salariul minim legal sau prin acorduri colective.

Statele membre care au salarii minime legale sunt invitate să instituie un cadru procedural pentru a stabili și actualiza aceste salarii minime în conformitate cu un set de criterii clare. Consiliul și Parlamentul European au convenit ca actualizările salariilor minime legale să aibă loc cel puțin o dată la doi ani (sau cel mult o dată la patru ani pentru țările care utilizează un mecanism de indexare automată). Partenerii sociali vor trebui să fie implicați în procedurile de stabilire și actualizare a salariilor minime legale.

Întrucât negocierea colectivă privind stabilirea salariilor este un instrument important pentru a se asigura că lucrătorii pot beneficia de salarii minime adecvate, directiva urmărește să extindă acoperirea lucrătorilor prin intermediul negocierii colective. De aceea, colegiuitorii au convenit că țările ar trebui să promoveze consolidarea capacității partenerilor sociali de a se angaja în negocieri colective, inclusiv protecția reprezentanților lucrătorilor.

Acordul provizoriu dintre Consiliu și Parlamentul European prevede, în special, că, în cazul în care rata de acoperire a negocierii colective este mai mică decât un prag de 80%, statele membre ar trebui să stabilească un plan de acțiune pentru promovarea negocierii colective. Planul de acțiune ar trebui să stabilească un calendar clar și măsuri concrete pentru a crește progresiv rata de acoperire a negocierii colective.

Consiliul și Parlamentul European au convenit asupra unei serii de măsuri pentru a spori accesul efectiv al lucrătorilor la protecția salariului minim

Aceste măsuri includ controale efectuate de inspectoratele de muncă, informații ușor accesibile privind protecția salariului minim și dezvoltarea capacității autorităților de aplicare a legii de a urmări angajatorii care nu se conformează.

Propunerea Comisiei Europene a fost înaintată celor doi colegiuitori - Consiliul UE și Parlamentul European - la 28 octombrie 2020. Consiliul a convenit asupra poziției sale la 6 decembrie 2021; Parlamentul și-a adoptat mandatul de negociere la 25 noiembrie 2021. De la începutul lunii ianuarie, au avut loc opt runde de negociere între Consiliu și Parlamentul European.

În ceea ce privește Consiliul, acordul la care s-a ajuns marți va trebui să fie confirmat de Coreper. Această confirmare va fi urmată de un vot formal atât în Consiliu, cât și în Parlamentul European.

Statele membre au la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva în legislația națională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel