Radu Cosma, Director în cadrul Direcției Proiecte și Acțiuni, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a subliniat în cadrul primei ediții a dezbaterii din cadrul proiectului „DIASPORA CREATIVĂ – GÂNDURI PENTRU ACASĂ”, organizată de Știridiaspora.ro, că muncitorii calificați sunt tot mai căutați în România.
Mai mult, salariile din construcții, agricultură și alte domenii au devenit competitive, ajungându-se la situația în care, de exemplu, un muncitor în construcții să câștige mai bine în România, decât câștiga în Italia sau în sudul Italiei, pentru că, în orașele mari din România manopera este scumpă.
Radu Cosma: „Meșterii buni sunt tot mai căutați, iar în România sunt plătiți pe măsură”
„Din experiența proprie vă spun, că meșterii buni sunt din ce în ce mai căutați, fie că vorbim despre mecanici auto, fie că vorbim despre constructori. Mulți au devenit, într-adevăr, mai buni, peste hotare, dar atunci când au revenit în țară și prețurile lor pentru manoperă au crescut foarte mult. Vedem acest fapt, de exemplu, dacă dorim să renovăm un apartament, să repari mașina sau orice altă lucrare, iar dacă ai parte de un meșter bun, îl plătești.
Prin urmare, am ajuns datorită dezvoltării României, ca un muncitor în construcții să câștige mai bine în România, decât câștiga în Italia sau în sudul Italiei, pentru că, în orașele mari din România manopera este scumpă. La fel și în agricultură. Avem contacte, vorbim cu oameni simpli, care ne spun că un tractorist câștigă 7.000 de lei, un șofer pe basculantă câștigă 8.000-9.000 de lei. S-a construit în România, în ultimii ani, iar banii au venit și de la Uniunea Europeană, această blamată Uniune Europeană, care se pare că este casa noastră, până la urmă, și ne dezvoltă. Repet acest lucru”, a declarat Radu Cosma.
Radu Cosma: „Românii din diaspora care se întorc acasă au o ușă larg deschisă”
„Ca atare, românii de bună calitate, care au învățat o meserie, pentru că mulți s-au calificat la locul de muncă, în Occident, dacă se întorc în țară, au o ușă bine deschisă. Au proprietăți în care au investit și ei sunt atenți la asta, pentru că au adus bani în țară, au construit case mulți dintre ei și vor ca proprietatea lor să fie asigurată. Prin urmare, au o ușă deschisă în țară. EI aduc plus valoare în dezvoltarea țării. Și pentru noi, și pentru ei și familiile lor este mult mai bine să stea în țară.
Însă dacă au ales să trăiască în străinătate nu este un capăt de țară, atâta timp cât își educă copiii în limba română și țin în continuare legătura cu țara, iar atâta timp cât au mândria de a fi români și este o mică Românie acolo unde trăiesc ei este important pentru noi, să avem contact cu ei”, a spus Radu Cosma, Director la Direcția Proiecte și Acțiuni, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
VIDEO - Dezbatere ”Diaspora creativă - Gânduri pentru acasă”, ediția I. Statul român văzut din diaspora: unde funcționează și unde se blochează România
