Proiect finanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (aprilie - octombrie 2026)
https://dprp.gov.ro/web/
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

EXCLUSIV România are oameni valoroși, dar nu știe să îi promoveze. Aura Imbarus, despre oamenii "care au dus cafeaua la minister”

Aura Imbarus - preview
Deși România beneficiază de oameni extrem de inteligenți, cultură bogată și tradiții remarcabile, promovarea externă suferă din cauza blocajelor de comunicare, a fricii de eșec și a unui ego inflamat moștenit istoric.

În cadrul emisiunii Diaspora Creativă - Gânduri pentru acasă, moderată de Flaviu Predescu, antreprenoarea educațională și autoarea Aura Imbarus analizează diferențele de mentalitate dintre România și SUA și explică de ce simplitatea, claritatea și perseverența bat întotdeauna etalarea diplomelor.

De ce se tem românii să spună un „nu” ferm și de ce renunță după prima ușă închisă? Cum am putea transforma o societate măcinată de teama de „ce o să zică lumea” într-o societate dinamică, orientată spre acțiune și eficiență? În dialogul cu Flaviu Predescu, scriitoarea Aura Imbarus, absolventă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, stabilită timp de 28 de ani în California și activă în prezent pe Riviera Spaniolă, oferă o variantă mai curajoasă asupra modului în care România își poate recâștiga respectul pe plan mondial.

„România este foarte bogată în oameni, în cultură, în tradiții, în limbă. Problema este că nu știm să ne vindem exact așa cum ar trebui. Noi între noi ne vorbim de rău, noi între noi nu ne scoatem în valoare ceea ce avem. Cred că în primul și în primul rând e nevoie de o comunicare autentică. Cel puțin în America, am locuit 28 de ani în America, nu deschizi ușile cu PhD-ul! Respectul nu se impune, respectul se acordă, după care ți se dă înapoi cu un zâmbet pe față”, spune Aura Imbarus.

Antreprenoarea demontează și prejudecata conform căreia politețea americană ar fi doar o mască superficială.

„Toată lumea zicea: «Păi americanii sunt foarte fake, cu un zâmbet pe față». Dar cu un zâmbet pe față deschizi ușile mult mai repede decât să zici doar că vii din România: «Vreau respectul vostru, am un doctorat, ia uitați cine sunt eu!». Deci, o comunicare autentică, de la om la om, asta e prima lecție!”, punctează Aura Imbarus.

Regula celor 5 bătăi la ușă: De ce renunțăm prea repede?

O trăsătură psihologică nocivă observată în rândul românilor este abandonul rapid atunci când o inițiativă nu primește răspuns imediat.

„În marketing am zis întotdeauna că bați de cinci ori la aceeași poartă până ți se deschide. Noi, românii, mai avem o chestie: bat la ușă, nu mi se deschide: «Ah, nu-l interesează, nu-i place de mine!». Ok, suntem toți o fărâmă de nisip în acest univers, nu toată lumea a auzit de noi. A doua oară bați la ușă încă o dată, nu ți se deschide. A treia oară bați la ușă, deja începi să-l enervezi pe omul ăla că parcă a mai auzit numele tău. A patra oară probabil că i-a atras atenția, iar a cincea oară cred că-ți deschide ușa! Că te rezolvă sau nu, asta e cu totul altceva”, explică Aura Imbarus.

Consecvența face diferența dintre succes și mediocritate.

„Noi, ca români, de foarte multe ori renunțăm: «We give up!». Zicem că nu vrea, că nu-l interesează. Stai puțin, nu a avut omul timp să-ți citească emailul. Mai bate, frate, la ușă încă o dată, de două ori, de trei ori! Comunicarea «straight forward» este foarte importantă într-o eră în care autenticitatea lipsește. Suntem într-o perioadă a filtrelor pe Instagram, pe Zoom, toți încercăm să părem ce nu suntem. Fii autentic, exact așa cum erai când erai mic și nu aveai nicio frică”, adaugă antreprenoarea. 

De asemenea, lipsa de asumare creează o imagine nefavorabilă în relațiile internaționale de afaceri.

„Am învățat, nu numai în America, că «DA» și «NU» sunt propoziții complete. Dacă poți să faci ceva, spune «DA» și apoi efectiv ia măsuri: de luni încep să fac chestia asta. Americanii se bazează foarte mult pe rapiditate, eficacitate și pe timeline. Dacă tu ca român zici că te bagi într-un proiect, arată harta: cum încep și cum termin. «NU» este o propoziție: «Nu pot să fac». De multe ori am pus întrebări în țară sau în diasporă: «Poți să ajuți / sponsorizezi?», persoana citește mesajul și nici măcar nu zice «Nu, mulțumesc frumos de propunere». Te rog, spune un «NU» clar! «NU» este o propoziție completă”, susține Aura Imbarus. 

Diplomația de elită vs. „oamenii care au dus cafeaua la minister”

Calitatea reprezentării României peste hotare depinde de pregătirea profesională și umană a celor trimiși în misiuni diplomatice.

„România are oameni deștepți, foarte bine educați, care de multe ori nu ne reprezintă țara pentru că nu au posibilitatea să fie trimiși ca și consuli sau ambasadori unde le este locul. Nu vreau să fac politică, dar de multe ori în poziții-cheie în orașe mari sunt trimiși oameni care n-au nicio legătură cu diplomația: unii au dus cafeaua pentru minister și dintr-o dată s-au trezit reprezentând statul român. Când te duci să reprezinți statul român, trebuie să știi limba țării foarte bine și să ai cunoștințe serioase de economie”, punctează Aura Imbarus.

Ea oferă ca exemple pozitive doi diplomați de carieră care au lăsat o amprentă puternică în SUA.

„Am avut șansa să-l cunosc pe Claudiu Lucaci când a fost consul general în Los Angeles, un om foarte deștept, cu un potențial enorm, care și-a lăsat urma în comunitate. Apoi, timp de șapte ani, am lucrat cu domnul doctor Cosmin Dumitrescu. Când reprezinți statul român prin bunătate, respect și un bagaj de cunoștințe solid, vorbind fluent spaniola, italiana, engleza și germana, altfel vorbești în Los Angeles. Dânsul a fost ales chiar decanul corpului diplomatic de acolo. Când ai oameni cu o asemenea strălucire interioară și intelectuală, altfel se uită celelalte state la noi!”, conchide Aura Imbarus.

Alte știri de interes
SONDAJ DE OPINIE
Diaspora păstrează suficient de strâns legătura cu România?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close