Rusia pregăteşte manevre militare pe mare cu peste 50.000 de soldați

Nicoleta Nicolau / 29 aug 2022, 23:59
fregata_regina_maria
fregata_regina_maria

Unul din cele mai mari exerciţii militare ruseşti va începe în această săptămâna. Soldaţi proveniţi din foste republici sovietice, din China şi din India vor lua parte la ele.

În această săptămâna, peste 50.000 de soldaţi vor lua parte la "Vostok 2022", un exerciţiu militar organizat de armata rusă în Siberia de est şi în Extremul Orient rus.

Antrenamentele vor implica şi 5.000 de arme şi echipamente militare, ca şi 140 de avioane şi 60 de nave de război, relateaza ministerul rus al Apărării. Manevrele vor începe joi şi vor dura până miercurea viitoare, pe un teren de antrenament în Siberia de est, în Exremul Orient şi în Marea Japoniei.

Potrivit ministerului, exerciţiul, care se desfăşoară la circa şase luni după începerea invaziei în Ucraina, urmăreşte să asigure securitatea Rusiei şi a aliaţilor săi. Soldaţi din Belarus, din alte foste republici sovietice, din China şi din India au sosit deja la locul de antrenament, potrivit Le Soir, titrează Rador.

Rusia pregăteşte manevre militare pe mare cu peste 50.000 de soldați

 

Flotele Rusiei şi Chinei vor opera în Marea Japoniei, ca parte a exerciţiilor strategice "Vostok-2022", a declarat, luni, adjunctul ministrului rus al apărării, Aleksandr Fomin, în cadrul unui briefing pentru ataşaţii militari străini cu privire la procedura de desfăşurare a exerciţiilor "Vostok-2022", confrma TASS.

"Flota Pacificului a Federaţiei Ruse, împreună cu Forţele Maritime Militare ale Armatei Populare de Eliberare a Chinei, cooperează în părţile de nord şi centrală ale Mării Japoniei în zona maritimă din Orientul Îndepărtat pentru a ajuta trupele terestre în direcţia Primorsk, precum şi pentru a apăra comunicaţiile maritime şi zonele de activitate economică maritimă" - a spus acesta.

Aleksandr Fomin a clarificat că acţiunile practice ale forţelor navale cu scop general vor avea loc în apele şi zonele de coastă ale Mării Japoniei şi Mării Ohotsk. Menţionăm că, exerciţiile "Vostok-2022" se vor desfăşura în perioada 1-7 septembrie sub conducerea şefului Statului Major General al Forţelor Armate Ruse din Districtul Militar de Est şi vor constitui etapa finală în pregătirea Forţelor Armate Ruse în 2022.

Ca parte a grupărilor coaliţiei de trupe, acţiunile comune în cadrul exerciţiilor strategice vor fi elaborate de grupuri operaţionale de organe de comandă şi control, contingente militare şi observatori din OTSC, OCS şi alte state partenere, inclusiv Azerbaidjan, Algeria, Armenia, Republica Belarus, India, Kazahstan, Kîrgîzstan, China, Laos, Mongolia, Nicaragua, Siria, Tadjikistan.

Din partea Forţelor Armate Ruse la exerciţiile "Vostok" vor participa structuri ale conducerii militare şi trupe ale Districtului Militar de Est, o parte din forţele aerospaţiale şi aviaţia militară de transport cu rază lungă. În plus, la "Vostok" vor participa şi grupuri de control operaţional din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Situaţiilor de Urgenţă, Serviciul Federal de Securitate (FSB) şi Serviciul Federal de Apărare (FSO) din Rusia.

În total, peste 50.000 de militari, peste 5.000 de piese de arme şi echipament militar, inclusiv 140 de avioane, 60 de nave de război, catere şi nave de sprijin vor fi implicate în exerciţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0