România suspendă activitatea Centrului Rus pentru Cultură şi Ştiinţă. Ambasadorul Valery Kuzmin, convocat la MAE

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Activitatea Centrului Rus pentru Cultură şi Ştiinţă din România a fost suspendată.

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat, marţi, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice, pentru a fi notificat cu privire la decizia autorităţilor române de a suspenda activitatea Centrului Rus pentru Cultură şi Ştiinţă din România.

Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, ambasadorului rus i-au fost reamintite situaţiile repetate în care Centrul "s-a angajat deliberat în acţiuni de prezentare distorsionată a realităţii şi a adevărului istoric la nivelul opiniei publice româneşti".

"Aceste derapaje s-au intensificat şi au dobândit accente noi, de o gravitate deosebită, în ultima perioadă, după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Prin acţiunile derulate, centrul s-a îndepărtat iremediabil de obiectivele fireşti de consolidare a legăturilor culturale şi s-a transformat, în mod regretabil, într-un instrument de propagandă, dezinformare şi disculpare a crimelor de război ale Federaţiei Ruse din Ucraina", subliniază MAE.

Secretarul de stat pentru Afaceri Strategice Iulian Fota "a transmis dezaprobarea fermă a părţii române faţă de încercările constante ale părţii ruse de atacuri hibride şi dezinformare prin trunchiere şi manipulare premeditată a realităţii şi a făcut apel la aceasta din urmă să renunţe la asemenea practici".

Suspendarea activităţii Centrului va avea loc până cel târziu la data de 20 august 2023, până la care trebuie finalizate procedurile administrative implicate de această măsură, arată reprezentanţii MAE român.

Centrul Rus de Cultură şi Ştiinţă din Bucureşti a fost înfiinţat în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind deschiderea şi condiţiile de funcţionare a Institutului Cultural Român la Moscova şi a Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură în oraşul Bucureşti, semnat la Moscova, în data de 9 iulie 2013. În baza acordului menţionat, la 15 mai 2015 a fost inaugurat Centrul Rus de Cultură şi Ştiinţă, cu sediul în bulevardul Lascăr Catargiu nr. 50 din Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel