România - Schengen: Reprezentanţi ai PES activists România din ţară şi din diaspora au manifestat în faţa sediului Consiliului UE

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Zeci de reprezentanţi ai PES activists România din ţară şi din diaspora s-au mobilizat, miercuri, în faţa sediului Consiliului UE pentru a transmite mesaje de susţinere pentru aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

Conform unui comunicat de presă al PSD transmis AGERPRES, acţiunea organizată de militanţii pro-europeni ai Partidului Social Democrat a avut ca menire să arate, încă o dată, susţinerea românilor pentru acest obiectiv important pentru ţară, mai ales că miercuri subiectul a fost discutat de către ambasadorii statelor membre UE în şedinţa pregătitoare a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne ce va avea loc joi şi la care urmează să se ia o decizie.

Reprezentanţi ai PES activists România din ţară şi din diaspora au manifestat în faţa sediului Consiliului UE

 

'Partidul Social Democrat şi militanţii PES activists România au susţinut mereu dreptul ţării noastre de a adera la spaţiul Schengen, iar familia noastră social-democrată europeană a sprijinit fără echivoc România. Prin această acţiune am dorit să arătăm, încă o dată, importanţa acestui vot atât pentru România, cât şi pentru Uniunea Europeană, dar şi mizele unui răspuns negativ. Guvernanţii de dreapta din Austria trebuie să înţeleagă impactul şi costurile acestor frâne politice puse proiectului european, întrucât un vot negativ subminează încrederea în solidaritatea şi unitatea europeană', a declarat coordonatorul PES activists România, eurodeputatul Victor Negrescu, citat în comunicat.

În opinia sa, acţiunea este cu atât mai relevantă cu cât miercuri se aniversează 22 de ani de la semnarea şi proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin care au fost clarificate drepturile personale, civice, politice, economice şi sociale ale europenilor. 'Noi considerăm accederea la spaţiul Schengen un drept al românilor', a subliniat Negrescu, citat de Agerpres.

Vezi și

Românii se mobilizează pentru a boicota Austria: „Evit orice produs sau serviciu de la austrieci. Nu mai mergem la schi”

 

Românii se revoltă după ce cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat marţi, la Tirana, cu ocazia unui summit între Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, că Viena se opune aderării României la Spaţiul Schengen.

Austria nu este de acord cu extinderea (spaţiului Schengen) cu România şi Bulgaria. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranţi ilegali neînregistraţi în Austria. Asta înseamnă că au trecut graniţa externă a Uniunii Europene şi au ajuns într-o ţară fără ieşire la mare, cum este Austria. Trebuie să răspundem mai întâi acestor întrebări legate de securitate”, a spus Nehammer.

Pe rețelele de socializare, românii revoltați susțin că vor alege o altă destinație de schi în afară de Austria și că vor încerca să evite serviciile bancare ale austriecilor.

Oare câți dintre noi ar fi dispuși să aleagă o altă destinație de schi în afară de Austria, ca urmare a refuzului acesteia de a ne primi în Spațiul Schengen? De ce nu am merge în alte țări (Italia/Franța/Elveția/etc.) care înțeleg să ne trateze cu respect, de la egal la egal, și nu doar să se bucure de banii pe care îi lăsăm acolo?

PS: și cum bine mai spunea cineva, poate că o perioadă am putea de exemplu evita să folosim serviciile bancare de la austrieci din România”, este postare de pe un grup de Facebook care a strârnit numeroase reacții.

Citește continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel