România nu are hotare: mesaj de Ziua Unirii pentru românii din Spania

scoala-romaneasca-toronto-milne-valley-8_27788300
Foto: Scoala Romaneasca Toronto-Milne Valley

Ambasada României în Spania a transmis, de Ziua Unirii, un mesaj de unitate pentru românii care trăiesc și muncesc în afara granițelor.

Ambasada României în Spania a transmis, de Ziua Unirii, un mesaj de unitate pentru românii care trăiesc și muncesc în afara granițelor.

Cu una dintre cele mai numeroase comunități românești din afara granițelor, peste un milion de cetățeni stabiliți sau aflați la muncă în Regatul Spaniei, Ziua Unirii Principatelor Române capătă o semnificație specială în diaspora.

Românii reprezintă una dintre cele mai bine integrate și active comunități de străini din Spania, fiind prezenți în toate regiunile țării și contribuind semnificativ la economie, cultură și viața socială. 

Pe 24 ianuarie, Ambasada României în Spania a transmis un mesaj de felicitare și reflecție istorică, subliniind importanța unității, a dialogului și a rolului diplomației românești.

Mesajul Ambasadei, de Ziua Unirii Principatelor

Într-o postare publicată pe Facebook, Ambasada României în Spania a amintit importanța zilei de 24 ianuarie 1859, moment fondator al statului român modern:

„Astăzi, 24 ianuarie, celebrăm Ziua Unirii Pricipatelor Române de la 1859, un moment care a schimbat decisiv cursul istoriei noastre. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și al Țării Românești a exprimat voința de unitate și a deschis calea reformelor care au consolidat instituțiile și identitatea națională, punând bazele statului român modern, integrat în spațiul european și euroatlantic și angajat în promovarea valorilor democratice.
Unirea de la 1859 rămâne un reper de responsabilitate publică, amintindu-ne că marile proiecte devin posibile atunci când există dialog, cooperare și încredere în interesul comun. Rolul decisiv al diplomației de atunci, capabilă să construiască punți între viziuni diferite și să susțină obiectivele naționale prin perseverență și profesionalism, continuă să ne inspire și să ne ghideze acțiunea în contextul internațional complex din prezent.
La mulți ani România! La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!”.

Continuitate diplomatică: România, prezentă la Palatul Regal din Madrid

Mesajul de Ziua Unirii vine la o zi după un alt moment important pe agenda diplomatică a României în Spania. Pe 23 ianuarie, la Palatul Regal din Madrid, a avut loc recepția anuală oferită de Majestățile Lor, Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia, corpului diplomatic acreditat în Regatul Spaniei.

Ambasada României a fost reprezentată de însărcinatul cu afaceri a.i. al misiunii diplomatice, Raluca Mihăilă. 
Cu acest prilej, Regele Felipe al VI-lea a prezentat prioritățile de politică externă ale Spaniei, subliniind angajamentul țării față de promovarea activă și constructivă a normelor și instituțiilor internaționale, a drepturilor omului, precum și față de cooperarea cu partenerii și aliații săi. 

Alte știri de interes
x close