Româncă din Italia, salvată în ultima clipă de la sinucidere de un polițist: "Am stat de vorbă aproape o oră"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

O româncă din Italia a fost salvată în ultimul moment de la moarte de un carabinier, care a convins-o să nu se arunce în valurile mării. 

O româncă în vârstă de 35 de ani, care intenționa să se sinucidă intrând în apa mării, s-a răzgândit în urma discuțiilor purtate cu un agent de poliție, care a făcut tot posibilul să-i salveze viața.

Potrivit publicației italiene Il Messaggero, povestea cu final fericit s-a petrecut în localitatea Scauri, în provincia Latina (Lazio). 

"Am ajuns la malul mării, pentru că o femeie în vârstă de 35 de ani amenința că se sinucide după o ceartă cu partenerul ei. M-am apropiat de ea încercând să stabilesc un dialog, dar femeia, pe măsură ce mă apropiam, înainta din ce în ce mai repede în mare, spre apa adâncă, amenințând cu sinuciderea", spune Michael Monnanni, carabinier-negociator, specializat în acest gen de intervenții.

Polițistul a stat de vorbă cu ea aproape o oră

 

Agentul a înțeles că nu va putea ajunge nicicum la femeie ca să o poată prinde și atunci a decis să se concentreze pe un alt tip de salvare. El a încercat și a reușit în cele din urmă să o convingă pe femeie că decizia de a-și pune capăt zilelor era una greșită. Dialogul dintre cei doi a durat aproape o oră, mai scrie sursa citată.

"Am vorbit despre multe subiecte, în special despre starea personală a femeii, dorința de a se întoarce în România, problemele cu care este nevoită să se confrunte aici, în Italia, relația cu partenerul ei. Un dialog intens care a dus până la urmă la rezultat”, mai spune Monnanni.

În timp ce polițistul stătea de vorbă cu femeia, colegii săi i-au dat de urmă partenerului său și, abia când ea a acceptat, bărbatul s-a apropiat de mal.

"În acel moment, femeia a decis să iasă din apă, s-a apropiat de partenerul ei, i-am dat un prosop și ne-am asigurat că se simte bine, activând și serviciul de urgență 118", a mai adăugat carabinierul.

Românca nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, starea sa de sănătate fiind una bună.

"Înainte de a pleca, ne-a mulțumit și i-am spus că va fi responsabilitatea noastră să apelăm la asistența necesară pentru a o ajuta să depășească momentul greu pe care-l traversează", a mai precizat Michael Monnanni.

 

---------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel