Româncă de 20 de ani, dispărută după ce a plecat la muncă în Germania, din Constanța 

cioroiu-ioana-alexandra-germania
O tânără de 20 de ani din Constanța este dată dispărută după ce a plecat la muncă în Germania. 

La data de 16 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța – Postul de Poliție Valu lui Traian au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei CIOROIU IOANA ALEXANDRA, de 20 de ani, din comuna Valu lui Traian, județul Constanța.

În luna noiembrie 2022, aceasta a plecat în mod voluntar, la muncă în Germania, fără a reveni la domiciliu până în prezent, iar, din data de 7 februarie a.c., familia nu a mai reușit să ia legătura cu ea.

Numita CIOROIU IOANA ALEXANDRA are 1,70 m înălțime, 70 de kilograme, păr negru, lung și ondulat, ochi căprui, față ovală, ten deschis.

Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte purtate la data plecării.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close