Româncă arestată după ce a drogat un bărbat în apartamentul lui, apoi l-a jefuit

Andreea Cosma |
Data publicării:
O româncă a fost arestată șapte ani mai târziu, după ce a jefuit un bărbat pe care l-a ademenit în dormitor
O româncă a fost arestată șapte ani mai târziu, după ce a jefuit un bărbat pe care l-a ademenit în dormitor

O femeie de 42 de ani a fost arestată preventiv, pentru tâlhărie calificată, după ce a furat bijuterii şi o sumă de bani din apartamentul unui bărbat, cunoscut întâmplător, căruia i-a administrat mai multe substanţe care i-ar fi indus o stare de inconştienţă.

"La data de 8 mai, Secţia 26 Poliţie a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras din apartamentul tatălui său, situat în Sectorul 4, mai multe bijuterii şi o sumă de bani, prejudiciul creat fiind de aproximativ 2.500 de lei", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, marţi.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare, luni, un mandat de percheziţie într-un dosar privind săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie.

"Din datele şi probele administrate în cauză de către poliţişti din cadrul Secţiei 26, cu sprijinul colegilor Secţiei 18, a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta reclamată ar fi fost săvârşită de o femeie de 42 de ani, cunoscută întâmplător, pe care bărbatul ar fi invitat-o în locuinţă. Din cercetări s-a stabilit că femeia i-ar fi administrat persoanei vătămate, fără ca aceasta să consimtă, mai multe substanţe care i-ar fi indus o stare de inconştienţă, iar ulterior, profitând de starea în care se afla bărbatul, ar fi sustras mai multe bunuri şi bijuterii, precum şi o sumă de bani", arată sursa citată.

Pe 24 mai a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie în Sectorul 5, la adresa de domiciliu a femeii, aceasta fiind depistată şi condusă la audieri.

De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

În urma audierilor şi a probatoriului administrat, femeia a fost reţinută, ulterior fiind prezentată în faţa magistraţilor, care au dispus arestarea preventivă.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 26 şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel